Scandal de proporții între Boc și Reghecampf. Schimb de replici acide: „Un om mic atât la propriu cât și la figurat”
Un scandal de proporții a izbucnit între primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, şi antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf.
Astfel, la câteva zile după ce edilul Clujului a declarat că Reghecampf ar trebui să se uite mai mult în propria ogradă, tehnicianul Stelei i-a dat replica şi i-a spus politicianului că este un „om mic, atât la propriu, cât şi la figurat”.
Totul a plecat de la organizarea meciului amical România – Spania la Cluj.
Antrenorul Stelei a declarat că meciul România – Spania la Cluj-Napoca este „o pată pe imaginea României”. Primarul Boc s-a simţit ofensat şi a spus că Reghecampf ar trebui să se uite mai mult în propria ogradă.
„Ar trebui să fie mândri că există un stadion precum Cluj Arena în România. Afirmaţiile lui Reghecampf sunt o pată pe obrazul său şi cred că ar trebui să se uite în propria ogradă înainte să facă alte declaraţii”, l-a „sfătuit” edilul pe Reghecampf.
Replica antrenorului a venit imediat.
„Referitor la comentariile făcute de domnul Emil Boc, cred că nu a înţeles mesajul meu pentru că e mic atât la propriu, cât şi la figurat. Cred că ar trebui să se uite în ograda dânsului, a lăsat o echipă de tradiţie să dispară, iar pe gazonul de la Cluj nu cred că pot să pască nici vitele. În momentul în care facem nişte declaraţii, nu le facem să jignim pe cineva, ne spunem doar părerea”, a spus Reghecampf, potrivit b1.ro.
Boc e un urias fata de pigmeul Reghecamp,sorry,o spune un om care iubeste echipa Steaua.Boc va intra in istorie ,cu sacrificiul facut si cu demnitatea si sinceritatea lui.Am tinut la Reghe,dar cu afirmatiile acestea,m-a pierdut….