Scandal diplomatic între Argentina și Spania. Javier Milei: „Când aveţi o femeie coruptă, vă murdăriţi“

Sursă foto: en.mercopress.com
Sursă foto: en.mercopress.com

Spania a anunţat rechemarea ambasadoarei sale din Argentina, după ce preşedintele ultra-liberal argentinian, Javier Milei, a susţinut la o reuniune la Madrid a partidelor extremei drepte europene un discurs în care a „jignit” Spania, pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez şi pe soţia acestuia, relatează agenţiile AFP şi EFE.

„Elitele mondiale nu îşi dau seama cât de distructive sunt ideile socialismului. Ele nu-şi dau seama de tipul de societate şi de ţară pe care-l pot produce, de tipul de oameni agăţaţi de putere şi de nivelul de abuzuri pe care-l generează”, a spus Milei la Convenţia „Europa Viva 24”, o reuniune la care au participat în capitala spaniolă partide suveraniste europene şi la care el a fost invitat special, întâlnire organizată de partidul spaniol de extremă dreapta Vox şi criticată de premierul socialist Pedro Sanchez.

„Când aveţi o femeie coruptă, vă murdăriţi şi aveţi nevoie de cinci zile de reflecţie”, a mai spus preşedintele argentinian, făcând aluzie la soţia premierului Sanchez, Begona Gomez, pe numele căreia un tribunal din Madrid a deschis în aprilie un dosar de „corupţie” şi „trafic de influenţă”, caz clasat la scurt timp apoi de Parchetul din Madrid din „lipsă de probe”, conform Agerpres.

După deschiderea dosarului, premierul Sanchez anunţase că-şi suspendă activitatea pentru puţin timp de reflecţie asupra rămânerii sau în nu în fruntea guvernului, hotărând în cele din urmă să rămână în funcţie.

„Cuvintele extrem de grave rostite astăzi de dl. Milei la Madrid merg dincolo de orice tip de diferenţe politice şi ideologice”, a reacţionat duminică ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares, care a anunţat retragerea până la noi ordine a ambasadoarei Spaniei de la Buenos Aires şi i-a cerut preşedintelui Milei să prezinte public scuze Spaniei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: