Skip to content
Politică

Scandal în plină stradă: fost luptător în Legiunea Străină, imobilizat cu greu de poliţişti (VIDEO)

A fost scandal în plină stradă: un fost luptător în Legiunea Străină a intrat într-un scandal cu poliţiştii, fiind, în cele din urmă, imobilizat de către aceştia (chiar dacă după eforturi consistente).

A fost accident de circulație duminică seară în Calea Aradului din Timișoara. Un bărbat aparent băut, la volanul unui Volkswagen Touareg, a pierdut controlul mașinii la intrarea în oraș și a ieșit în decor. Șoferul Gheorghe Ogășanu, zis Gigi Legionaru, a devenit brusc recalcitrant când a văzut polițiștii de la Rutieră și a fost nevoie de mai mulți oameni ai legii pentru a-l imobiliza și duce la secție. Tot la Poliție a ajuns și fratele său, care a sosit ulterior la locul accidentului și nu a vrut să respecte indicațiile polițiștilor, refuzând să se legitimeze, scrie tion.ro.

Accidentul s-a produs la intrarea în Timișoara, pe Calea Aradului. Gheorghe Ogășanu, zis Gigi Legionaru, în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Touareg, a pierdut controlul mașinii și a ajuns pe marginea drumului. O femeie care trecea prin zonă a sunat la 112 și a anunțat accidentul. Mai multe ambulanțe, pompieri de la descarcerare și echipaje de poliție au fost trimise la fața locului pentru a interveni.

Din fericire, șoferul, care se pare că era singur în mașină, a scăpat fără nicio zgârietură și nu a avut nevoie de îngrijiri.

Bărbatul mirosea a alcool, așa că polițiștii i-au solicitat să prezinte documentele. A refuzat și a început să se certe cu oamenii legii. La un moment dat, dintr-o mașină care a sosit ulterior la fața locului, a coborât un bărbat care susținea că este fratele celui care a avut accident. În momentul în care polițiștii l-au rugat să se îndepărteze de pe porțiunea de șosea pe care nu era oprită circulația, acesta a devenit și el recalcitrant și a început să se certe cu polițiștii.

Cei de la Rutieră au solicitat ajutor prin stație. Oamenii legii au reușit într-un final să-i imobilizeze pe cei doi și i-au dus în cătușe la secție.

Polițiștii au stabilit că șoferul care a fost implicat în accident avea o alcoolemie de 0.45 mg/l în aerul expirat și i-au deschis acestuia un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Gheorghe Ogășanu, zis Gigi Legionaru, este cunoscut în Timișoara după ce a servit ca subofițer în Regimentul 2 Infanterie din Legiunea Străină.

Vedeţi AICI două filmări ale incidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *