Un fost membru USR Cluj, care între timp a trecut în tabăra PNL, vorbește despre situația explozivă din interiorul organizației clujene a USR, după ce trei membri ai partidului au fost dați afară, iar alți trei au fost suspendați.
Scandalul a pornit de la o scrisoare deschisă pe care cei șase membri USR Cluj au adresat-o în vară principalilor candidați de atunci la conducerea partidului – Elena Lasconi și Dominic Fritz, în care se plângeau de felul în care se organizează alegerile interne de către „gașca” de la Cluj și de modul în care este condusă întreaga organizație, menționează ZIUA de CLUJ.
Epistola nu a rămas fără repercursiuni pentru cei șase semnatari: trei au fost excluși și alți trei au fost suspendați din organizația clujeană. Călin Groza, consilier local la Cluj-Napoca și unul dintre cei sancționați, a anunțat vineri prin intermediul ZIUA de CLUJ că demisionează din partid. Același lucru l-a făcut și consilierul local de la Florești, Marius Todoran.
Consilierul județean Adela Dehenes, fost membru USR, trecut recent la PNL, a reacționat în mediul online după valul de excluderi și suspendări din partid cu câteva dezvăluiri despre ceea ce se întâmplă în organizație, afirmând că „USR nu s-a maturizat politic deloc” și că prin aceste decizii USR „demonstrează încă o dată că are ZERO responsabilitate pentru actul administrativ şi ZERO respect pentru cetățeni”:
„După ce şi-au dat jos prin moțiune de cenzură propriul guvern, şi sper că au zburat pe veci de la orice guvernare, gaşca de la USR Cluj îşi suspendă proprii consilieri locali, cei mai performanți şi activi din acest mandat: unul din Cluj-Napoca şi doi din Floreşti, inclusiv Preşdintele USR al Comisiei de Buget-Finanțe al celei mai mari comune din România. Nu pentru incompetență sau inactivitate, ci pentru delict de opinie şi lezmajestate la dl. Băltărețu 5% şi alți fanfaroni”.
Fostul membru USR spune că partidul din care a decis să plece „are un singur scop: ciolanul!”
„Tot ce contează este pupatul inelului şefilor, subvenția pentru partid şi sumele forfetare ale parlamentarilor USR, care, zic gurile rele, se împart între preşedinte şi vicepreşedinții filialei județene. (…) Existența acestei formațiuni are un singur scop: ciolanul! Ciolanul pentru câțiva privilegiați eterni ai partidului, cu atât mai grotesc mesajul electoral al slabei Doamne Lasconi: „Nu doar pentru unii”. Ba da, doamnă Preşedintă a USR, legată la mâini şi la ochi! Doar pentru mica gaşcă de sinecurişti, care zbiară relaxați şi fără responsabilități, din opoziția călduță!”, mai afirmă consilierul județean ex-USR Adela Dehenes.
Iată mesajul integral, postat pe grupul de Facebook „Clujul Civic” de Adela Dehenes:
„USR nu s-a maturizat politic deloc.
După ce şi-au dat jos prin moțiune de cenzură propriul guvern, şi sper că au zburat pe veci de la orice guvernare, gaşca de la USR Cluj îşi suspendă proprii consilieri locali, cei mai performanți şi activi din acest mandat: unul din Cluj-Napoca şi doi din Floreşti, inclusiv Preşdintele USR al Comisiei de Buget-Finanțe al celei mai mari comune din România.
Nu pentru incompetență sau inactivitate, ci pentru delict de opinie şi lezmajestate la dl. Băltărețu 5% şi alți fanfaroni, pentru care funcția în partid este cea mai mare realizare din viață!
Pe principiul că în opoziție nu contează nici numărul consilierilor, nici competența sau activitatea lor, Usr demonstrează încă o dată că are ZERO responsabilitate pentru actul administrativ şi ZERO respect pentru cetățeni.
Tot ce contează este pupatul inelului şefilor, subvenția pentru partid şi sumele forfetare ale parlamentarilor USR, care, zic gurile rele, se împart între preşedinte şi vicepreşedinții filialei județene.
Oricum mai există în Usr doar foarte puțini membrii integri şi cu scaun la cap, care să nu se lase prostiți de simulacrul de dezbateri interne pentru liste, de alegerile falsificate cu autobuze, de minciunile despre principii, meritocrație şi cea mai hilară: marea competență a useriştilor de a administra sau guverna.
Şi mai puțini spre deloc oameni cu caracter şi coloană vertrebrală, care să denunțe public toate minciunile şi fanfaronada useristă.
Existența acestei formațiuni are un singur scop: ciolanul! Ciolanul pentru câțiva privilegiați eterni ai partidului, cu atât mai grotesc mesajul electoral al slabei Doamne Lasconi: „Nu doar pentru unii”.
Ba da, doamnă Preşedintă a USR, legată la mâini şi la ochi! Doar pentru mica gaşcă de sinecurişti, care zbiară relaxați şi fără responsabilități, din opoziția călduță!
PS. Hai că e festival de excluderi la USR azi, şi prin alte părți, unde mai sunt membri (L-au exclus la final de mandat pe Horia Tomescu, Viceprimar General, Bucureşti)
„Am aflat că am fost exclus din partid. Sunt onorat să îngroș rândurile celor epurați din USR din motive de opinie contrară cu a șefului. Partidul a devenit un vehicul de obținere de posturi puse din pix de către șefi, oameni care au o singură calitate – obediența. Reforma țării, meritocrație, justiție corectă sunt cuvinte demult uitate în USR. O organizație politică muribundă, orientată exclusiv spre luptele interne. Îmi cer iertare cetățenilor dacă am contribuit cu orice la decesul unui partid ce a reprezentat la un moment dat speranța unei generații.”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News