Federaţia Română de Fotbal şi selecţionerul Cosmin Contra au făcut public un comunicat prin care afiră că jucătorii ştiau că trebuie să marcheze mai mult de un gol în meciul cu Muntenegru pentru a putea rămâne în urna a treia la tragerea la sorţi pentru prelimiinarii Euro 2020. Asta, după ce marţi seara, unul dintre jucători, Cristi Manea, spusese că nu a fost informat în această privinţă.
“Staff-ul echipei naţionale a cunoscut foarte bine situaţia României în Liga Naţiunilor înaintea partidei cu Muntenegru. De asemenea, jucătorii au fost anunţaţi atât la şedinţa tehnică din preziua meciului, cât şi la cea premergătoare partidei, că e nevoie de o victorie la două goluri diferenţă pentru a avea şanse de a fi în urna a treia la tragerea la sorţi pentru Euro 2020”, scrie FRF pe site-ul oficial.
Antrenorul echipei naţionale, Cosmin Contra spune şi că că le-a spus jucătorilor: “Jucătorii echipei naţionale au fost informaţi atât în ziua jocului, cât şi cu o zi înainte, la şedinţele de grup, dar şi în discuţiile individuale că avem nevoie de o victorie la două goluri diferenţă. Am decis înlocuirea lui Claudiu Keşeru pe final pentru că acesta făcuse un efort considerabil până atunci, iar introducerea lui Tudor Băluţă a însemnat urcarea lui Nicolae Stanciu pe o poziţie mai avansată, unde avea o mai mare libertate de ajunge aproape de poarta adversă. La fel ca şi la partida cu Lituania, am început meciul de la Podgorica cu doi atacanţi, pentru că obiectivul nostru a fost clar, acela de a câştiga şi de a marca cât mai multe goluri! Repet: am ştiut de ce intrăm pe teren, ce trebuie să obţinem. Din păcate, nu am reuşit să mai marcăm”.
Naţionala României a învins marţi seara în Muntenegru, cu scorul de 1-0, în ultima partidă a grupei Ligii Naţiunilor, dar avea nevoie de un scor de 2-0, pentru a se păstra în urna a III-a pentru tragerea la sorţi a preliminariilor pentru EURO 2020. România a căzut în grupa a patra şi ar putea întâlni adversari mult mai puternici în meciurile de calificare.