Skip to content
Politică

Scandal la nivel înalt: Iohannis NU a fost invitat la Ziua Aviației. Țuțuianu dă vina pe birocrație

incomod-media.ro

Un scandal a izbucnit joi la nivel înalt: președintele Klaus Iohannis NU a fost invitat la festivitățile organizate de Ziua Aviației. Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, dă vina pe birocrație.

CITIȚI ȘI: Ziua Aviației aduce spectacole aeriene și restricții de circulație în București

Din cauza neinvității lui Iohannis la ceremoniile din București, Administraţia Prezidenţială nu a trimis coroane de flori, aşa cum s-a procedat până acum, au declarat joi surse oficiale pentru Mediafax. Ziua Forţelor Aeriene Române a fost sărbătorită printr-o ceremonie militară şi religioasă la monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

Joi a avut loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor din Bucureşti. Pe timpul ceremoniei au evoluat aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi. Câteva zeci de persoane au venit să vadă mitingul aviatic.

Într-un comunicat trimis PSnews.ro, ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, arată cu degetul spre birocrația din ministerul pe care îl conduce.

„Ministerul Apărării Naționale își cere scuze pentru erorile apărute în transmiterea invitațiilor de participare la sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene către Administrația Prezidențială și autoritățile publice centrale.

Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, a dispus în regim de urgență luarea măsurilor necesare eliminării disfuncționalităților de natură birocratică ce au condus la crearea acestei regretabile situații”, se arată în comunicatul MApN.

1 comentariu la “Scandal la nivel înalt: Iohannis NU a fost invitat la Ziua Aviației. Țuțuianu dă vina pe birocrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *