Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice, anunță Ziarul de Iași. Medicul care l-a tratat le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abrazivă, care urma să fie eliminată natural în cinci zile, fără riscuri majore.
Totuși, părinții au decis să-l ducă la spital, unde, în urma unei radiografii, medicii de la „Sf. Maria” au descoperit că în organismul copilului se află, de fapt, un dispozitiv metalic de peste 2 centimetri, iar părinții susțin că este o freză.
Contactați de reporterii „Ziarului de Iași” oficialii clinicii nu neagă incidentul, dar susțin că obiectul nu era freză, ci un alt dispozitiv medical și mai mult au recomandat un consult medical, mai exact o radiografie. Între timp, părinții au angajat un avocat și intenționează să acționeze clinica în instanță, solicitând despăgubiri în valoare de 15.000 de euro.
„Am stat tot timpul lângă copil, dar nu am reușit să văd momentul exact în care i-a fost scăpată freza. Nu am văzut acel moment, însă am observat cum au început brusc să îl lovească peste spate, să-l pălmuiască, iar atunci m-am panicat. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Am strigat la ei și le-am spus să cheme ambulanța. Mi-au răspuns: «Nu, doamnă, liniștiți-vă, a înghițit doar o hârtiuță». Dar, dacă era vorba doar de o hârtiuță, de ce i-au băgat degetele pe gât și de ce îl pălmuiau? Copilul meu a avut câteva minute în care nu a scos niciun sunet. Sincer, în acel moment am crezut că nu mai respiră. Niciunul dintre cei de acolo nu părea să știe să acorde primul ajutor. Mi-au speriat copilul, pur și simplu”, a declarat Ecaterina, mama băiatului.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News