Social-democrații au intrat într-un conflict din cauza situației de la Ministerul Educației.
Scandalul legat de licitația Ministerului Național Educației poate lăsa copiii de clasele I și a II a fără manuale școalare, motiv pentru care Ecaterina Andronescu și-a exprimat opinia conform căreia ministrul Educației, Remus Pricopie, este vinovat pentru această situație.
Întrebată cine este vinovat pentru situația actuală, Andronescu a răspuns:
„Răspunsul, pe scurt, este: Ministerul Educației este vinovat! Structura din Ministerul Educației care avea responsabilitatea manualelor, nu a făcut față acestei proceduri care este destul de complicată. Din mandatul meu, lucru de care îmi aduc aminte cu înfricoșare a fost încercarea de a lămuri editurile că avem nevoie de ele, dar că noi vrem manuale de calitate, cu bani cât mai puțini. Trebuie găsită calea dialogului.”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministerul Educației Naționale a dat asigurări că noile manuale pentru clasele I şi a II-a vor ajunge în şcoli imediat ce procedura de licitaţie se va finaliza şi că instituţia face toate demersurile pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, respectând, însă, termenele legale.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News