Skip to content
Cluj Știri locale

Scandal murdar la Cluj. Acuzaţii la adresa viceprimarului Dan Tarcea: Terenul meu a devenit parcare publică și depozit pentru fecalele din casa lui

transilvaniareporter.ro

Clujeanul Cornel Avram trăiește un film prost de aproape 10 ani, după ce și-a cedat o parte din locuința din Andrei Mureșanu în detrimentul fratelui său, pentru a beneficia de un teren în capătul străzii Câmpului, în vecinătate cu locuința viceprimarului Dan Tarcea.

La scurt timp după ce și-a luat în posesie terenul, în 2014, Avram a primit vestea cea mare de la Primăria Cluj-Napoca: s-a schimbat destinația terenului, prin modificarea PUZ-ului parcela fiind încadrată ca pădure, deși pe mai toată suprafața nu există copaci.

Pe lângă procesul pe care l-a câștigat pentru că municipalitatea i-a schimbat destinația terenului, scăzându-i astfel valoarea, în tot acest timp, dat fiind că parcela se învecinează cu cea a Ocolului Silvic, pe care există copaci, terenul s-a umplut de vegetație sălbatică și pomi tineri, relatează ziardecluj.ro.

Din cele relatate de Cornel Avram, pe lângă că duce o luptă pe cheltuială proprie pentru ca terenul său să fie la fel de construibil ca cel al viceprimarului, aflat la câțiva metri de el, în ultima perioadă familia Tarcea și alte familii care locuiesc lângă acesta au găsit mai multe destinații pentru terenul respectiv: parcare, loc prin care să treacă conducta de apă și în cele din urmă teren de depozitare a foselor septice.

De cealaltă parte a poveștii, viceprimarul se apără spunând că totul este legal, că el nu își parchează mașina acolo și că nu se varsă fosele septice, ci există o stație de epurare temporară, amplasată pe terenul altei persoane. Însă Cornel Avram susține că din acea stație de epurare se revarsă fecalele pe terenul unui alt clujean nemulțumit – Tudor Oros, iar ulterior tot conținutul stagnează pe terenul său care nu este suficient de înclinat.

 

„În 2013, când am intrat în posesia terenului respectiv, terenul se bucura de aceleași avantaje precum cel pe care domnul Tarcea și-a construit casa. Însă lucrurile s-au schimbat, iar mie mi-a fost modificată parcela cu destinație de pădure, fără să mai am vreun drept de ca construi ceva acolo. Am dat în judecată administrația locală și am câștigat procesul, însă nici în ziua de azi nu s-a luat vreo măsură! La momentul de față sunt presat și atacat cu avertismente de la Poliția Locală, inclusiv mi s-a majorat impozitul cu 300%, pentru ca eu să amenajez acel teren astfel încât să ofere o priveliște verde și curată pentru domnul viceprimar și vecinii săi. Adică nu doar că mi-au lăsat fără valoare terenul, dar mi se și impune să îngrijesc o pădure care nu există, pentru că potrivit legii, eu nu pot să intervin pe ”pădurea mea” fără avize de la Ocolul Silvic și de la Spații Verzi din Primăria Cluj-Napoca”, explică victima.

În 2015, în timp ce se schimba PUZ-ul, Cornel Avram, fiind direct afectat de aceste schimbări, a formulat o plângere prealabilă care ”s-a pierdut”. Apoi a revenit cu încă una:

Însă demersul clujeanului a fost în zadar, motiv pentru care s-a adresat instanțelor de judecată, dovedind pe parcursul mai multor ani că a fost neîndreptățit.

Ultima victorie pe care Avram Ștefan a obținut-o în instanță datează din vara anului trecut, când a înaintat o acțiune de executare a sentinței care obligă Primăria să îi schimbe destinația terenului:

„Respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul C L AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, în contradictoriu cu intimaţii AVRAM CORNEL ŞTEFAN, şi SCPEJ ADAM DRAGOŞ ŞI OSZOCZKI ANDRAS. Respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite. Obligă contestatorul la plata în favoarea intimatului A C-Ş a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată azi, 27.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.

Însă municipalitatea a contestat și această decizie, iar procedura durează atât de mult încât primul termen la contestație este stabilit pentru 03.06.2022.

În vreme ce lucrurile pe partea juridică sunt încă în curs de soluționare, după ce au trecut mai bine de 8 ani de la declanșarea problemei, Cornel Avram susține că în urmă cu ceva timp a primit un avertisment de la viceprimarul Dan Tarcea, cel care locuiește în vecinătatea parcelei.

„Mi s-a spus verde în față. Dan Tarcea mi-a spus clar:  „Tu, pe terenul ăsta nu vei construi nimic niciodată”. Gândiți-vă că la un moment dat, cu povestea cu trasarea Centurii Metropolitane și cu faptul că ei deși eronat mi-au încadrat terenul ca pădure mi s-a cerut să cedez din el administrației locale. Am fost de acord inclusiv cu cedarea unei părți, pe care ei o consideră utilă pentru proiectele de infrastructură, cu condiția să îmi deblocheze destinația pentru restul  terenului, însă n-au mai revenit cu precizări. Ba mai mult, în ultima perioadă s-a trecut la fapte. Prima dată am primit o notificare semnată de domnul Bonțidean, șeful Poliției Local Cluj-Napoca, prin care mi se cerea să curăț tot terenul și să îl amenajez cu un aspect ideal pentru vecinii mei. Sunt convins că presiunile au fost făcute din parte domnului viceprimar, aceasta este părerea mea.

Dar, surpriză, dat fiind că terenul e trecut ca pădure, nici măcar să-l curăț singur nu pot, că tot pe drumuri pe la ocoale silvice și pe la direcțiile din primărie trebuie să fac, pentru că n-am voie să intervin fără avize de la ei. Cireașa de pe tort a fost acum când mi-au comunicat că am de achitat un impozit majorat cu 300%, drept pedeapsă că nu mă conformez erorii din Planul lor Urbanistic. Adică nu doar că nu mi s-au oferit despăgubiri sau o variantă ajutătoare prin care să îmi diminuez pierderea, darăminte rezolvarea situației, ci mai am și de achitat extra”, mai explică Avram.

Destinații abuzive pentru o proprietate privată

Clujeanul acuză că atât în cazul terenului său, cât și în cazul terenului deținut de către vecinul său Tudor Oros, s-au comis mai multe abuzuri.

„Terenul meu folosește mai mult lor decât mie. Desigur că dacă nu locuiesc acolo, descopăr ”surprizele” pe parcurs. Am avut stâlpi de delimitare montați, care au dispărut, iar în scurt timp, o parte din parcelă a devenit parcare pentru mașina domnului viceprimar și mașinile altor persoane care locuiesc acolo. Apoi am descoperit că pe terenul meu trece o conductă de apă, pentru care nu am fost consultat să îmi dau acordul și despre care sunt convins că e ilegal să funcționeze, mai ales că potrivit greșelii lor, terenul meu nu are voie să găzduiască instalații construite. Iar în cele din urmă am avut surpriza să mă duc să constat că parcela îmi miroase a WC public, deoarece fosele septice de la casa domnului viceprimar și locuințele vecinilor lui se revarsă în terenul vecinului – Tudor Oros și ajung în cele din urmă să băltească pe parcela mea care e mai mult dreaptă decât înclinată”, a mai precizat Cornel Avram.

Cei doi clujeni au făcut recent demersuri la Mediu și Compania de Apă, la care se mai adaugă o plângere la Parchetul Cluj-Napoca pentru tulburare de posesie.

Potrivit sursei citate, viceprimarul Dan Tarcea susține că lucrurile stau altfel. „Pe domnul Cornel Avram nu l-am mai văzut de vreo trei ani. Mașina mea nu a fost niciodată parcată pe terenul său. Știu că are un proces cu primărie și că e în curs de soluționare. Știu povestea, însă eu nu am nicio vină. Nu mi se varsă fosa septică pe terenul lui. E vorba despre o stație de epurare montată pe terenul altei persoane, nu mai știu cum o cheamă, care a fost de acord. Dar nu pe terenul său. Totul e legal. Și stația de epurare are avize și conducta de alimentare cu apă. Domnul Cornel trebuie să vină la primărie să își rezolve problema”, a precizat viceprimarul.

Citeşte continuarea AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *