Skip to content
Politică

Scandal ruşinos în jurul unui profesor. Ce le-ar fi făcut unor eleve

Un scandal ruşinos a izbucnit în jurul unui profesor de şcoală generală. Ce le-ar fi făcut cadrul didactic unor eleve.

Un profesor de sport de la Şcoala nr. 164 din Capitală (cartierul Drumul Taberei) este suspectat că fotografia eleve de clasa a II-a în baia unităţii de învăţământ. Inspectoratul Şcolar Bucureşti a trimis o echipă pentru verificări şi a dispus ca în locul acestui profesor să intre la ore alt dascăl, transmite Mediafax.

Profesorul de sport de la Şcoala Generală nr. 164 din Capitală a fost reclamat de un părinte care a susţinut că acesta ar fi intrat în toaletă peste mai multe fetiţe de clasa a II-a şi le-ar fi fotografiat cu telefonul mobil.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a declarat că ISMB a primit joi o sesizare de la un părinte în legătură cu acestă situaţie, iar vineri dimineaţă la şcoală a fost trimisă o echipă de inspectori, pentru a verifica dacă faptele sesizate sunt reale.

”Putem încadra faptele unui profesor ca şi comportament indecent sau comportament imoral. Deocamdată, suntem în cercetări şi, după ce echipa de inspectori va finaliza această cercetare, şi şcoala va face o cercetare printr-o comisie de cercetare disciplinară care va fi constituită conform legii. În funcţie de concluzii, vor fi stabilite sancţiunile. Deocamdată, suntem în faza preliminară”, a declarat Marian Banu.

El a precizat că, începând de vineri, profesorul nu va mai preda, urmând să fie înlocuit.

”Inspectoratul Şcolar a luat decizia ca deocamdată la clasa respectivă să predea o altă doamnă profesoară, începând de la prima oră. Asta înseamnă că din acest moment disciplina educaţie fizică şi sport va fi predată de un alt cadru didactic. Din punctul meu de vedere, cred că după o discuţie cu domnul profesor vom lua o decizie legată de faptul că cel puţin cât vor continua cercetările să rămână în afara procesului de învăţământ. Deocamdată trebuie să ţinem cont şi de faptul că copiii sunt de vârstă şcolară mică şi vor trebui să fie foarte atenţi. La rândul lor, părinţii trebuie să fie siguri că noi nu vom tolera niciodată asemenea comportamente dacă vor fi verificate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISMB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *