George Simion a făcut scandal în Parlament împotriva legii care l-ar ajuta pe Gigi Becali, după ce anumite amendamente din propunerea de modificare a Legii Sportului au fost schimbate pe ultima sută de metri.
Deși anul trecut au făcut parte din același partid și s-au asociat înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare, o ruptură s-a produs între Simion și patronul de la FCSB în ultimele luni.
George Simion, scandal în Parlament împotriva lui Gigi Becali
Legea Sportului a fost într-un final modificată, însă veștile sunt tot proaste pentru cei de la CSA Steaua. După ce anumite amendamente au fost schimbate în ultimul moment, „militarii” tot nu vor avea drept de promovare în eșalonul de elită de fotbal.
Mai multe voci au acuzat faptul că modificările ar fi apărut ca urmare a intervențiilor lui Gigi Becali, iar George Simion a luat o poziție dură în acest sens. Președintele AUR consideră că Becali a fost favorizat printr-un trafic de influență.
„Vă acuz de trafic de influenţă pentru legea pe care urmează să o promovaţi pentru un anumit club sportiv, împotriva intereselor fireşti şi împotriva unei uniţi egale de măsură.
Vreţi să favorizaţi un anumit deputat neafiliat (n.r. Gigi Becali) sau un preşedinte de Consiliu Judeţean. Felul în care treceţi legi prin această Cameră nu e doar penal, ci şi penibil”, a declarat George Simion în Parlament.
Gigi Becali l-a amenințat în direct pe George Simion
În urmă cu câteva zile, Becali l-a amenințat în direct pe George Simion.
Simion cam caută război cu mine. Dar nu mi-am pus în cap. La ordinul lui, AUR a venit cu două amendamente și au vrut să o pună în legea asta. Nici nu cunosc procedurile. N-ai cum să mai adaugi ceva. Asta încearcă AUR ca dușmănie”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News