Skip to content
Politică

SCANDALOS! Dăncilă a trimis la Bruxelles concluziile PROPAGANDEI lui Vladimir Putin! EXCLUSIV

Constanta de Azi

Controversata scrisoare expediată la Bruxelles de premierul PSD-ist Viorica Dăncilă repetă, de o manieră rigidă, administrativă, scenariul fluturat obsesiv de Sputnik.md, una dintre cele mai virulente platforme de dezinformare ale Kremlinului.

Mai exact, propagandiștii lui Vladimir Putin debitează că, pe 10 august, în Piața Victoriei s-ar fi desfășurat ”o tentativă violentă de lovitură de stat”, operațiune care ar fi fost stopată în mod ”profesionist” de ”specialiștii” Jandarmeriei Române. Totodată, goarnele Sputnik.md insistă (și asta încă de la finalul săptămânii trecute) că președintele Klaus Iohannis ar fi ”instigat” la continuarea protestelor, fiind ”direct răspunzător” pentru degenerarea situației.

Cu Putin la Comisia Europeană!

Pe exact aceste două idei se bazează, în principal, scrisoarea Vioricăi Dăncilă, care, așa cum a dezvăluit presa centrală, a ținut să-i anunțe pe Jean-Claude Juncker și pe Frans Timmermans, președintele, respectiv prim-vicepreședintele Comisiei Europene, că în România s-ar fi încercat o violentă lovitură de stat și că Iohannis ar fi făcut apel la continuarea protestelor, nesocotindu-și astfel rolul de mediator prevăzut de Constituție. Cu alte cuvinte, premierul României a trimis șefilor Comisiei Europene punctul de vedere oficial servit de… propaganda Federației Ruse, și asta la mai bine de șase zile de la așa-zisa tentativă de lovitură de stat, șase zile de-a lungul cărora Guvernul României a tăcut mâlc în pofida primejdioaselor violențe la care ar fi fost supus!

10 august: Sputnik.md anunță lovitură de stat la București

Pe 10 august, în timp ce peste 100.000 de români erau gazați în masă, laolaltă cu bătrâni, femei și mulți, mulți copii, iar sute, mii de oameni pașnici erau loviți cu pulanele și călcați în  picioare la propriu, chiar de efectivele dezlănțuite ale Jandarmeriei Române, propagandiștii lui Vladimir Putin anunțau pe frontispiciul platformei de fake news: ”E o tentativă de lovitură de stat! Diaspora e paravanul!” ”La această oră, în Piața Victoriei sunt circa 15.000 de persoane, iar grupuri suspecte s-au manifestat cu violență, atacând forțele de ordine și au forțat pătrunderea în curtea Guvernului României”, relata Sputnik.md, secționând după bunul plac numărul protestatarilor și mascând în mod premeditat provocările și agresiunile fără precedent săvârșite de Jandarmeria Română. Apoi, autorul – Evan Răutu, care debitează în mod uzual astfel de scenarii total ireale –, după ce a etalat titlul amintit și a revărasat  minciunile aferente, citează ”sursa zero” a acestei deschideri de site: nimeni altul decât, cităm întocmai, ”cunoscutul jurnalist Bogdan Chirieac”. Așadar, marea ”dezvăluire” Sputnik.md pornea de la o declarație televizată a lui Chirieac. Așa cum poate observa oricine, începând cu 10 august și până în prezent, platforma de dezinformare a Moscovei rostogolește cu insistență scenariul loviturii de stat și al  violențelor care ar fi fost iscate și încurajate de președintele României.

Atacuri programatice la adresa lui Klaus Iohannis

De precizat că aceste irealități sunt fluturate mai cu seamă prin intermediul propagandistului Dragoș Dumitriu – pentru neofiți, este vorba despre un prolific traseist politic (fost deputat PRM și PC), coordonator al site-ului putinist romaniamare.info (unde se reproduc urmașii extremistului decedat Vadim Tudor), dar și vechi coordonator al Sputnik.md, unde debitează numeroase enormități îndreptate împotriva României, UE și SUA. La fel ca premierul Viorica  Dăncilă, ”jurnaliștii” remunerați de Kremlin îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că s-ar fi aflat în spatele așa-zisei tentative de lovitură de stat.

Dezinformări vizând BOR și Casa Regală

Pentru a-și atinge obiectivele propagandistice, dincolo de comentariile zilnice în acest sens, Dragoș Dumitriu nu s-a sfiit  să citeze trunchiat și să scoată din context diverse afirmații din apelul oficial al Patriarhului Daniel sau din cel dat publicității de Custodele Coroanei, Alteța Sa Margareta, Sputnik.md susținând,  cel puțin prin intermediul titlului bombastic,  că ambele mesaje amintite i-ar fi dat ”lecții” și l-ar fi pus la punct pe președintele Klaus Iohannis, deși apelurile publice amintite nu făceau trimitere la șefu statului! De asemenea, propagandiștii Kremlinului cataloghează orice discurs al lui Iohannis drept ”halucinant”, ”delirant”, ”violent”, ”agresiv” sau ”incitator”. De notat că așa-zisul stat paralel este la fel de prezent în articolele Sputnik.md și în propaganda PSD-ALDE.

Jandarmeria își motivează violențele cu imagini Russia Today

Dincolo de aceste similarități de ordinul evidenței dintre mesajele PSD-ALDE și Sputnik.md, reamintim că Jandarmeria Română a stârnit noi valuri de oripilare, joi, când – cu scopul de a motiva violențele din Piața Victoriei! –, a publicat pe site-ul oficial un clip alcătuit din mai multe filmulețe preluate de la… Russia Today, care, o știm cu toții, este una dintre cele mai virulente platforme propagandistice ale Moscovei. ”În continuare, vă prezentăm modul de intervenţie al forţelor de ordine publică din Uniunea Europeană şi Statele Unite, în situaţii de restabilire a ordinii de drept”, a anunțat Jandarmeria Română, în postarea amintită.

 

 

2 comentarii la “SCANDALOS! Dăncilă a trimis la Bruxelles concluziile PROPAGANDEI lui Vladimir Putin! EXCLUSIV

  1. Da,foarte multă lume crede asta.Si,eu nu sunt propagandista Kremlinului.Este părerea ta,domnule jurnalist.Asta nu înseamnă ca este și adevarata.Nu doar ce crezi tu este adevărat și corect.Da,și eu și mulți ca mine cred ca Johanis a instigat la violenta pentru daramarea guvernului.Tot ce spuneti voi este corect și adevărat,iar cei care au o părere diferă sunt tampiti,mincinoși,propagandisti.Ar mai trebui sa știi ca in democrație este normal sa existe păreri diverse,doar in dictatura trebuie sa existe o singura părere așa cum vrei dumneata.Dar,chiar având păreri diferite,trebuie sa existe dialog și sa se ajungă la soluții cât mai aproape de cele corecte,numai ca,atunci când crezi ca deții adevarul absolut,cauza este pierdută.Mult succes in radicalismul absurd de care dai dovada.

  2. Ce sa ne mai ascundem dupa cires. Violentele au fost provocate si alimentate de catre SRI. E inadmisibil, ilogic, aberant si ireal ca SRI care are cam 15.000 de angajati foarte bine platiti. Si in plus o armata de informatori si ciripitori de cel putin 200.000 la nivelul intregii tari. Si dispune de sume enorme pentru operatiuni speciale precum si tinand cont de aparatura de ascultare si de interceptare a populatiei in valoare de 1 miliard de dolari. Sa nu fi stiut nimic din ce se punea la cale in timpul mitingului Diasporei anuntat cu surle si trambite pentru data de 10 August 2018??? Aici sunt trei ipoteze mari si late. 1. Daca n-a stiut nimic inseamna ca SRI care este militarizata si mananca anual cam 600 milioane de euro de la bugetul statului de pomana, este inutila, toti angajatii ei fiind prosti de bubuie si SRI trebuie desfintata de urgenta. 2. A stiu si a mers pe burta lasand lucrurile sa se desfasoare in sensul dorit de Johannis si #rezist. Motiv pentru care trebuie de asemenea desfiintata si toata conducerea SRI trimisa in fata tribunalului militar pentru ca nu s-au luat masurile de anihilare din fasa aceeace teroristii urbani puneau la cale. In acest caz Conducerea SRI facand parte dintr-un grup de crima organizata care a vrut si vrea sa rastoare Ordinea Constitutionala. 3. Chiar SRI a regizat si pus la cale toate scenele violente si abominabile de la mitingul de vinero seara. Si in acest caz trebuiesc luate de urgenta masurile de la punctul 2. Mai ales cand toate oficinele SRI din mass-media romaneasca recte: ziare.com, realitatea.tv, pro.tv, digi24, hotnews, gandul…. au chemat si instigat lumea sa iasa in strada si sa treaca la nivelul urmator cu sange, foc si teroare pe strazile Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *