Scandalul din jurul firmei TelDrum capătă noi forme pe zi ce trece. Două societăți au contestat în instanță procedura de declarare a insolvenței de către TelDrum, solicitând schimbarea lichidatorului judiciar desemnat de Tribunalul Teleorman.
Mai mult, firmele în cauză susțin faptul că insolvența TelDrum ar fi fost regizată.
Societățile Aversa Manufacturing București și Europrotect Security cer Curții de Apel București schimbarea lichidatorului judiciar desemnat de Tribunalul Teleorman să administreze firma Tel Drum în perioada în care se află în insolvență, informează Ziare.com.
La solicitarea Tel Drum, instanța din Alexandria a decis sa numeasca administrator judiciar firma Casa de Insolventa Transilvania (CITR) Filiala Ilfov SPRL.