Skip to content
Politică

Scandalul Firea-USR provoacă reacții. PNL: Ne-au fost semnalate mai multe situații!

newsar.ro

Filiala PNL București susține transparentizarea procesului din administrația locală și cere respectarea regulamentului pentru participarea cetățenilor la ședințele de Consiliu General al Municipiului București, potrivit unui comunicat remis, sâmbătă, PSNEWS.RO.

Redăm integral comunicatul PNL:

”În urma situației speciale apărute ieri la ședința de Consiliu General, filiala PNL București dorește să facă următoarele precizări:

Conform regulamentului Consiliului General, cetățenii au dreptul să participe la ședințele de Consiliu. Este responsabilitatea Primăriei Municiupiul București ca procesul de înscriere la ședințe să fie transparent și facil  pentru cetățeni, avându-se în vedere și evitarea supraaglomerării sălii de ședințe.

Nu putem să nu remarcăm că, inclusiv cu acest proces de înscriere respectat, nu este pentru prima dată când dreptul cetățenilor nu a fost respectat.

De-a lungul timpului ne-au fost semnalate situații repetate în care a refuzat accesul unor reprezentani ai organizațiilor neguvernamentale la ședințele Consiliului General, deși aceștia făcuseră toate demersurile necesare, conform regulamentului.

PNL se poziționează ferm pentru transparentizarea procesului din administrația locală, susținând de asemenea respectarea regulamentului pentru participarea cetățenilor la ședințele de Consiliu.

Sancționăm dur orice derapaj și exces de putere din partea autorităților locale și ne exprimăm pe această cale speranța ca scandalul de ieri să fi reprezentat un semnal de alarmă puternic, iar în viitor regulamentul să fie respectat și excesele înlăturate”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *