Skip to content
Politică

SCANDALUL remanierilor: Dragnea are nevoie de Țuțuianu pentru a-l FENTA pe Iohannis! EXCLUSIV SURSE

stiridb.ro

Șeful PSD-ist Liviu Dragnea are nevoie ca de aer de un armistițiu cu gruparea Adrian Țuțuianu-Paul Stănescu-Gabriela Firea pentru a schimba structura Guvernului în Parlament (sunt vizate mici diminuări ale organigramei), astfel încât să evite eventualele contre ale președintelui Klaus Iohannis, care, într-un astfel de scenariu, va fi nevoit (potrivit Constituției) să semneze decretele de numire pentru noii miniștri.

În condițiile în care majoritatea parlamentară și-a trădat din plin neajunsurile, cu prilejul retrimiterii în comisiile de specialitate a controversatei Legi offshore, cei peste 20 de parlamentari (și asta doar la o primă strigare) controlați cu mână de fier de Țuțuianu, Stănescu și Firea ar putea să-i dea peste cap planul lui Dragnea.

La bar sau la spital…

Aceasta în condițiile în care, oricum, baronul Adrian Țuțuianu riscă o excludere sau o sancționare, în urma scandalului înregistrărilor de la Dâmbovița, el fiind marginalizat în partid de mai bine de un an, din chiar momentul debarcării forțate de la Ministerul Apărării. La rându-i, deși nu există mesaje oficiale în acest sens, vicepremierul Paul Stănescu se află, potrivit surselor PSnews.ro, în capul listei vizându-i pe viitorii remaniabili – i-a solicitat demisia lui Dragnea, iar acesta nu-l poate lăsa pe baronul de Olt la butoanele ministerului Dezvoltării regionale, întrucât acesta reprezintă pârghia prin care primesc fonduri liderii din teritoriu. Și Gabriela Firea se așteaptă la tot ce e mai rău de la Liviu Dragnea, pe care l-a linșat mediatic de n ori – teleormăneanul îi pregătește mazilirea de la șefia PSD București, unde Firea este interimară.

Probleme în coaliție și în partid

Aceleași surse ne-au precizat că, în pofida aparențelor pe care Dragnea încearcă să le salveze prin tăcere, conflictul cu Țuțuianu&Co a degenerat de-a lungul ultimei săptămâni. De asemenea, negocierile cu ALDE și UDMR privind Legea offshore au eșuat penibil, în pofida numeroaselor întrevederi oficiale sau de culise, ceea ce înseamnă că majoritatea parlamentară este încă în aer, cu atât mai mult cu cât negocierile pentru împărțirea funcțiilor în viitorul Cabinet Dăncilă adâncesc tensiunile de la vârful PSD – Țuțuianu, Stănescu, Firea și susținătorii lor sunt excluși de la toate tratativele.

Cine pleacă din Guvern

Potrivit surselor citate, adevăratul motiv pentru care BPN-ul PSD a fost amânat de luni pe marți, iar astăzi nu avem încă niciun semn în acest sens, rezidă tocmai în tensiunile dintre Dragnea și tripleta amintită. În prezent, pe lista viitoarelor remanieri se află Paul Stănescu, Bogdan Trif (Turism), Dănuț Andrușcă (Economie), Lucian Șova (Transporturi), George Ivașcu (Cultură) și Ioana Bran (Tineret).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *