Se pare că scandalurile care s-au întâmplat România în toată perioada campaniei electorale nu au rămas neobservate în afara granițelor.
Astfel, jurnaliştii de la Le Monde scriu că „alegerile pentru un nou şef al statului sunt, pe hârtie, dintre cele mai disputate”. Adevara bătălie are loc pe un alt front: cel al Justiţiei”, amintind că palmaresul DNA-ului se măreşte de la un an la altul, mai scrie Le Monde, citat de antena3.ro.
„Alegerile din România ridică îngrijorări cu privire la democraţie”, titrează cei de la GlobalPost, care punctează că scrutinul de astăzi se desfăşoară într-un decor întunecat, în care agenţii secreţi, luarea de mită, plagiatul şi fraudele la urne sunt elementele-cheie. Ameninţător, pe un ton tăios, ei scriu că viitorul instituţiilor democratice este miza acestor alegeri.
Conflict de interese la Primăria Sector 1: prietenii lui Clotilde Armand vor să acapareze panourile publicitare
Iohannis, solicitare de urgență pentru ministrul Justiției privind dosarul 10 august: „Lucrurile nu se pot încheia aici!”
Emil Boc, înfuriat pe conducerea PNL după numirea unui prefect UDMR la Cluj: „Un gest de sfidare fără precedent”
Primarul Sectorului 6 acuză Guvernul Cîțu că i-a alocat un buget mult mai mic decât i-a promis. Ciucu: Am deja o gaură de sute de milioane
De ce a ”picat” definitiv dosarul 10 august. Cristian Pîrvulescu: Cei care au instrumentat dosarul par s-o fi făcut cu rea intenție
Jurnaliştii de la Shanghai Daily scriu că, în locul bătăliilor pe platforme electorale, campania a fost dominată de scandaluri de corupţie la nivel înalt.
„Românii îşi vor alege un nou preşedinte într-o atmosferă de scandal” remarcă încă din titlul EurActiv. Articolul punctează că cei 14 candidaţi la titlu şi-au promovat foarte puţin sau chiar deloc programele electorale. Tot ei notează că „este prima campanie prezidenţială din ultimii 20 de ani care va intra în primul tur de scrutin fără a exista o dezbatere între candidaţi.”