Skip to content
Politică

Scenariu de dezastru. Arafat, acuzat că refuză ambulanțe private

aktual24.ro

Scenariu de dezastru. Fondatorul SMURD, Raed Arafat, este acuzat că refuză ajutorul ambulanțelor private.

Tragedia de anul trecut din clubul Colectiv, accidentele rutiere cu zeci de victime, simularea unui cutremur devastator – astfel de evenimente au demonstrat lipsa interesului autorităţilor cu atribuţii în intervenţia de urgenţă faţă de un parteneriat cu furnizorii de servicii private, care ar putea susţine eforturile de salvare a vieţilor omenești. Cel mai recent exemplu al dezinteresului pentru o astfel de colaborare este exerciţiul de amploare SEISM 2016, coordonat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU, condus de către Arafat) în București și Iași, pe parcursul a două zile, scrie România Liberă.

Parametrii simulării: 1.500 de morţi, 3.910 de răniţi și 2.600 de persoane sinistrate doar în București, în urma unui cutremur cu magnitudine 7 pe scara Richter. În Iași, au fost salvate 50 de persoane aflate în situaţii critice. Este vorba de unul dintre cele mai mari exerciţii de intervenţie în caz de dezastre din ultimii ani, în care au fost angrenaţi mii de angajaţi din structurile de intervenție, precum și mașini de salvare, elicoptere și alte autospeciale. Și totuși, sistemul privat de sănătate, prin structurile sale – spitale și ambulanţe private – nu a fost chemat să participe la intervenţiile în caz de cutremur devastator.

Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, a declarat, pentru ziarul citat, că este discriminatorie decizia de a nu implica resursele private în niciun exerciţiu ori simulare realizat până în acest moment.

„Am urmărit cu atenţie exerciţiul și am aflat, în timpul unei raportări realizate de dl Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, că 7 ambulanţe private ar fi fost chemate pentru a suplimenta resursele de la stat și pentru a acoperi alte intervenţii necesare, pe lângă cele de urgenţă, provocate de cutremur. Înţeleg de aici că nu au participat, efectiv, la exerciţiile de salvare propriu-zise. Cu siguranţă, dacă scenariul ar fi fost o situaţie reală, pe care nu ne-o dorim, mulţi oameni ar fi fost privaţi de o șansă – aceea de a fi salvaţi, a afirmat Hotoboc.

Întrebat care ar fi explicaţia pentru această reticenţă din partea șefului DSU, Cristian Hotoboc a răspuns: „Dânsul zice că, dacă sistemul privat ar fi cooptat în acest sistem de urgenţă, practic s-ar pierde controlul asupra sistemului de intervenţie rapidă. Nouă ni se pare exagerat să gândești așa, mai ales că dl Arafat a început cu ambulanţa SMURD dintr-o idee privată, deci iniţial a făcut Fundaţia pentru SMURD, care este tot un ONG specializat în servicii de transport de urgenţă”.

Citiți AICI întregul interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *