Skip to content
Politică

Scenariul uluitor al lui Cristoiu despre ce s-ar ascunde în spatele dezvăluirilor Elenei Udrea. Cine este adevăratul beneficiar

Ziaristul Ion Cristoiu expune, într-o postare pe blogul personal, care este, din punctul său de vedere, miza scandalului iscat în urma dezvăluirilor explozive ale Elenei Udrea din ultimele zile.

Potrivit jurnalistului, scandalul Udrea- SRI este menit să acopere defapt adevăratul subiect al acestor zile și anume căderea guvernului Ponta. Cristoiu este de părere că anumite personaje, cunoscând modul de reacție al Elenei Udrea, au provocat-o pe aceasta să treacă la dezvăluiri, astfel încât să treacă neobservat negoțul dus de PNL pentru căderea Guvernului. Concluzia jurnalistul este una tranșantă și anume că Ponta va supraviețui asaltului politic al PNL și că va rămâne premier până în 2016. Ba mai mult, îl va eclipsa pe Klaus Iohannis, al cărui mod de comunicare este unul dezastruos.

Citește și: Cristoiu a primit jurnalul secret, cu dezvăluiri teribile, al Elenei Udrea. Pe cine voia Ponta premier și șef la SRI

”Miercuri seara, îi spuneam lui Cătălin Striblea, la B1 Tv, că Scandalul mediatic Elena Udrea – SRI mi se pare a fi o perdea de fum colorat, cu parfum de telenovelă, pus la cale special pentru o presă care înghite tot, fără a mesteca, deoarece unei găluști îi urmează alta, pentru a ascunde realitatea cu adevăra importantă a acestei perioade: Bătălia pentru formarea unei noi majorități parlamentare astfel încît, la Moțiunea de cenzură de la finele lui februarie, Guvernul Ponta să cadă.

Dacă aș fi adeptul conspirațiilor puse la cale de SRI, în stilul deja lansat de Elena Udrea, aș spune că distinsa a fost dinadins provocată, știindu-de că cum va reacționa – pentru a produce un spectacol mediatic de amploare, dar care nu va duce la nimic concret în final, în afară, poate, de arestarea preventivă a Elenei Udrea. Un spectacol mediatic dinadins creat pentru ca noi, jurnaliștii, să nu mai fim atenți la negoțul cu parlamentari în viu, angajat atît de PNL, cît și de PSD.

Din cîte am aflat, fiecare dintre tabere a luat om cu om pentru a trece de partea sa sau a-l păstra de partea sa dintre parlamentarii dispuși să zboare dintr-un partid într-altul în funcție de interese, inclusiv de interesul financiar.

Adevărul e că Bătălia din aceste zile, adevărata Bătălie, ascunsă de diversiunea Elena Udrea, e pe viață și pe moarte. Dacă PNL nu reușește să facă o nouă Majoritate pentru Moțiunea de cenzură de acum, Guvernul Ponta nu va mai putea fi dat jos pînă la alegerile din 2016.

Ce înseamnă asta?

Suflul dobîndit de PNL după victoria lui Klaus Iohannis se va spulbera după eșecul Moțiunii.
Din motive complexe, România va avea o situație economică bună în perioada următoare. Bazat pe ea, Guvernul Ponta poate cîștiga alegerile din 2016.
Eșecul Moțiunii de cenzură va duce la un spor de agresivitate al PSD, al lui Victor Ponta față de Klaus Iohannis.

Din acest punct de vedere, principala victimă a eșecului PNL va vi Klaus Iohannis. Noii directori de la SRI și SIE vor trebui numiți în urma unui negoț cu Victor Ponta. Alte posturi care se vor ivi pe parcurs vor depinde și de Guvern. Klaus Iohannis va fi redus la rolul de președinte fără nici o Putere, în condițiile în care propaganda PSD, întruchipată de Antena 3 și România tv, dar și de site-uri cu iz PSD-ist, vor porni o campanie împotriva unui președinte care stă catastrofal la capitolul comunicare.

Iar Victor Ponta, cu obrăznicia care-l definește va lua locul președintelui Klaus Iohannis în opinia publică.
Cum se desfășoară bătălia în Parlament?
După ce PNL a avut inițiativa, Coaliția condusă de Victor Ponta a trecut la contraatac.

Dat fiind că președintele se limitează la acțiuni protocolare, de nivelul unui Monarh, în timp ce Victor Ponta pare tot mai puternic, Operațiunea PNL e pe cale să eșueze.

Victor Ponta va fi pînă-n 2016 nu numai premierul, dar și președintele României!”, explică Ion Cristoiu pe blogul personal.

 

3 comentarii la “Scenariul uluitor al lui Cristoiu despre ce s-ar ascunde în spatele dezvăluirilor Elenei Udrea. Cine este adevăratul beneficiar

  1. VOLTA–CRISTOIULUI–focul la ei–cat mai departe de adulatul domniei sale . Lucreaza pe text–si se invarte in jurul subiectului preferat–demonizarea lui–VICTOR PONTA .Jalnic ca si regimul–SLUGARIT .

  2. Domnu’ Cristoiu, vad ca nu mai dai vesti despre gaini nascatoare de pui vii :)) Vad ca acu’ faci pe analistul politic! Oare a zis bine Udrea….ca esti Maestru’ ?:))

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *