PSnews

Recent

Schimb dur de replici între Băsescu și un jurnalist: Îl dau în judecată! (VIDEO)

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, vineri seara, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Actualitatea românească”, a făcut anunțul potrivit căruia îl va da în judecată pe jurnalistul Cornel Nistorescu, pe care îl acuză de minciună.

Totul, în contextul în care în platoul emisiunii se discuta despre faptul că fostul președinte al ASF, Radu Rușanu, a hotărât să dea în judecată statul român pentru perioada în care a stat în detenție, iar Nistorescu a susținut că DNA și Băsescu sunt ”sforarii acestui caz flagrant de abuz”.

”Vreau să vă precizez că nu numai la Rușanu, dar niciodată nu am intervenit pentru ca vreunui om să i se facă dosar. Ceea ce face domnul Nistorescu este o propagandă de tip mincinos. Cu regret, de regulă nu dau ziariști în judecată, singurul pe care l-am dat a fost Roșca Stănescu, și am și câștigat procesul, dânsul va fi al doilea ziarist pe care îl dau în judecată pentru minciună”, a declarat Traian Băsescu.

Cei doi și-au aruncat acuzații reciproce, Nistorescu numindu-l pe Băsescu ”mincinosul mincinoșilor”, în timp ce fostul șef al statului i-a spus jurnalistului că a trăit toată viața din minciuni.

Urmăriți mai jos, schimbul de replici dintre cei doi:

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi