Proiectul de buget pentru anul 2026 va avea o prevedere potrivit căreia, începând de anul viitor, „veniturile către primării vor fi împărţite de către Consiliul General al Capitalei”, potrivit Economica.
El a fost întrebat dacă prevederile bugetului pe 2026 vor ţine cont şi de rezultatele referendumului organizat la nivelul Capitalei în timpul mandatului de primar general al lui Nicuşor Dan.
„Acest buget va avea o prevedere prin care, începând de anul viitor, veniturile către primării vor fi împărţite de către Consiliul General al Capitalei. Anul acesta o astfel de prevedere este greu de pus în practică pentru că suntem, deja, după două luni şi jumătate, şi gândiţi-vă că, deja, repartiţia acestor impozite s-a făcut după regulile vechi. Deci, e foarte greu ca la mijlocul anului, de exemplu, să schimbi regulile în timpul jocului”, a declarat Ilie Bolojan, miercuri seară, la B1TV.
Premierul a subliniat că această formulă va rezolva două lucruri, unul fiind legat de respectarea voinţei bucureştenilor manifestată la referendumul pentru Bucureşti.
„De anul viitor ar trebui să intre această formulă care rezolvă două lucruri. Respectă, în primul rând, voinţa bucureştenilor şi, doi, permite un timp de aşezare, în aşa fel încât să se stabilească nişte reguli cât se poate de clare vizavi de modul în care aceste fonduri se repartizează cât mai echitabil posibil”, a explicat Bolojan.
În context, premierul a susţinut că pentru o administraţie cât mai performantă a Capitalei este nevoie de reguli clare şi de o colaborare mai bună între primăriile de sector şi Primăria Generală, respectiv între consilierii generali.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








