Instituțiile statului care plătesc ajutorul de șomaj, pensiile, ajutorul social, indemnizația pentru creșterea copilului și drepturi pentru persoane persecutate politic și veterani, vor declara prin formularul 112 al ANAF contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), pe care o rețin la sursă (înainte de a face plata) și o virează la buget, prevede un proiect de ordin. De asemenea, sunt pregătite moficări și ca urmare a modificării nivelului indemnizației pentru concediu medical, în funcție de durata acestuia.
Categoriile de mai sus și-au pierdut asigurarea de sănătate din oficiu, ca urmare a legii cu măsuri fiscal-bugetare adoptată în iulie, dar vor rămâne asigurate prin reținerea CASS (10%) la sursă din venitul plătit de către stat.
Pentru ca instituțiile plătitoare să poată reține la sursă și să vireze bugetului de sănătate acești bani, ANAF, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă au pregătit un proiect comun de ordin pentru aprobarea unor modificări la „Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” – formularul 112.
Pentru a intra în vigoare, ordinul trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial. D112 este una dintre cele mai importante declarații care se depune la ANAF.
Prevederile ordinului pregătit acum se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii august 2025.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News