Skip to content
Opinii

Schimbarea la față a lui Cioloș: renunțarea la proprietate și crypto-capitalism cu securiștii

aktual24.ro

Dacă la început păreau doar niște greșeli inocente, acum lucrurile au devenit clare. PLUS, partidul înființat de securiști și condus de Dacian Cioloș, alege să-și facă imagine pe baza scandalurilor pe care le declanșează.

PLUS se adresează elitei sale și acest lucru se simte cel mai bine din discursul „plușilor” (sau oricum s-ar numi ei). Un discurs de superioritate, plin de aroganță, zeflemist și îngâmfat. Tot ce poate fi mai urât în politică, aducându-ne aminte de atitudine baronilor pesediști când se întâlnesc cu cetățenii nemulțumiți.

Fără libertate și fără proprietate

Cam așa ne vrea PLUS. De ce? Explicația e simplă. Elita „plușilor” consideră că noi, cetățenii de rând, oameni simpli, poate nu educați în străinătate, nu suntem capabili nici să înțelegem libertatea și nici proprietatea. Așa că mai bine să renunțăm la ele, zic ei.

Despre libertate ne-au vorbit când s-a descoperit că partidul a fost înființat de familia unui securist. Acum a venit rândul arhitectului Oana-Maria Bogdan să lovească opinia publică cu o declarație nefericită, spun unii, dar mai degrabă ambițioasă și plină de zel.

Oana Maria Bogdan este membru în conducerea partidului PLUS, un personaj destul de important, cu putere decizională. O putem acuza de multe lucruri, dar nu și de faptul că n-a știut ce spune, și nici atât că ar fi comunistă. Da, la prima vedere pare să aibă o viziune de stângă, dar aparențele sunt înșelătoare.

Ce a vrut să spună Oana-Maria Bogdan

În comentariul inițial spunea: „Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”.

Acest discurs pare scos de la adunările lui Bivolaru, când oamenii ăia nu mai știau nici măcar pe ce planetă se află.

Ulterior, a venit cu mai multe explicații pe pagina ei de Facebook și abia acolo lucrurile sunt clare. Oana-Maria Bogdan nu are o viziune de stânga. Ea nu vrea să ia acele proprietăți de la bogați și să le dea săracilor pentru a echilibra inegalitățile din societate. Ea nu gândește o societate în care oamenii să fie egali și să se bucure de aceleași bunuri, în care statul să le exploateze în folosul comunității și să distribuie în mod egal resursele.

Pentru ea contează modul în care sunt exploatate proprietățile. „Românii se plâng, pe bună dreptate, că străinii le cumpără terenurile. Dar nu ar fi oare mai bine să gândim împreună modalități de a pune în valoare aceste terenuri în sânul comunităților locale?”, spune OMB pe pagina sa de Facebook.

Crypto-capitalismul lui Cioloș

Prin urmare, aceste proprietăți trebuie luate de la cetățeni și exploatate de companii „în folosul comunității”. Crypto-capitalism!

Crypto-capitalismul este un concept nou care nu are o definiție acceptată la nivel internațional, fiind în dezvoltare, însă putem spune că se referă tocmai la redistribuirea bogăției în societate în folosul companiilor. Confuzia dintre crypto-capitalism și comunism se face tocmai pentru că ambele afectează drepturile și libertățile cetățenilor, lăsându-i pe indivizi să depindă de cineva.

Crypto-capitalismul va reuși în viitor să-i convingă pe oameni să renunțe la proprietăți, bunuri sau bani pentru ca acestea să fie administrate de companii cu ajutorul tehnologiilor și, chipurile, „în folosul comunității”, în timp ce multinaționalele se vor îmbogăți.Pare SF, dar Bitcoin este exemplul perfect de crypto-capitalism, la fel și Airbnb sau Uber.

Ce vrea PLUS cu această strategie

Inițial, PLUS vrea să joace rolul înțeleptului în politica românească, dar sfârșește prin a fi „cetățeanul turmentat”. Aceste scandaluri atrag atenția și cresc nivelul de interes pentru partid. Mesajele lor se îndreaptă către așa-zisa elită din România, pentru că, în același timp, USR va fi vocea clasei mijlocii. Numai că, într-o alianță, cele două riscă să se saboteze reciproc, că așa e cu neo-securiștii din PLUS, și-au ieșit din mână și nu mai înțeleg cum funcționează societatea când nu pot s-o pedepsească.

Viziunea partidului PLUS este una care ignoră cetățenii și protejează companiile. Dacă vă gândiți că Cioloș și oamenii lui discută cu cetățenii și par amabili, nu e nicio surpriză și explicația este aceea că politică este despre voturile oameni, și momentan nu avem o „criptopolitică” sau un „criptovot”(deși există discuții despre votul digital, inițiate tot de Cioloș).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *