Skip to content
Politică

Schimbarea la față a lui Cioloș: Securitatea, manipularea, propaganda și atacurile furibunde

Inquam Photos / Octav Ganea

După ce a înființat partidul PLUS, Dacian Cioloș a lansat atacuri furibunde în stânga și în dreapta promovându-se drept salvatorul patriei, dar ceea ce a uitat să spună sunt tocmai legăturile acestuia cu reprezentații Securității. Scriitorul Marius Oprea a dezvăluit vineri 18 ianuarie 2019, pentru un site de știri, legătura dintre Cioloș și Alexandru Iordache, fost maior la Securitate și omul SRI-ului. Mai exact, printre membrii fondatori ai partidului PLUS se află copilul și nora lui Iordache.  

Cioloș a alergat cu eticheta „politician nou” lipită pe frunte de parcă ar fi fost o calitate. A fi nou nu presupune a fi diferit sau a fi mai bun. Acum trebuie să dea socoteală pentru membrii de partid. Ideea „Cioloș politician nou” sau „un altfel de politician” se anulează de la sine. De acum se poate mândri cu eticheta de „partener al securiștilor”, chiar dacă n-a colaborat cu Securitate, și PLUS devine partidul fondat de familia unui securist. Electoratul taxează asocierile și etichetele, apoi faptele.

Pentru a scufunda barca și mai mult, Vlad Voiculescu ne spune pe Facebook: „Statul capturat de vechii politicieni ne-a forțat să facem un alt partid, în secret, care să nu dea de bănuit că are legătură cu noi”. Tot secret funcționa și Securitatea, funcționează și SRI. Apoi mai explică, deși nu era suficientă greșeala precedentă: „Nu putem și nici nu ne dorim să verificăm familiile oamenilor care vin alături de noi, oameni cărora nu le vom imputa niciodată fapte sau opțiunile părinților, fraților, surorilor, unchilor, mătușilor sau bunicilor.” Voiculescu nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că un politician are responsabilități, mai ales atunci când defilează ca salvatorul patriei, și nu-și permite nicio greșeală oricât de mică. Partidele nu cresc mărindu-se artificial peste noapte și dându-le oamenilor impresia că vor schimba România, când de fapt formațiunile politice sunt înființate de copiii securiștilor. După logica lui V.V., copiii lui Hitler sau ai lui Nicolae Ceaușescu puteau fi membri respectabili în PLUS, chiar candidați.

Strategia securiștilor de a încerca să rupă dreapta politică din România și să aibă acces la banii statului, astăzi prin rudele lor, este aceea de a aduna câteva persoane cu o bună imagine publică și să-i  sacrifice atât cât merge. Dar colaborările acestea nu apar peste noapte. În cazul în care a mers pe recomandări există trei soluții:

  • Cioloș a căzut în capcana familiei Iordache. Aceștia s-au folosit de el pentru a-și proteja interesele, l-au văzut vulnerabil și disperat să înființeze un partid și i-au vândut un vis frumos.
  • Cioloș a fost conștient de trecutul membrilor fondatori, dar nu a putut să refuze ajutorul pentru că nu mai avea timp și nici alte soluții. A mizat pe faptul că atunci când știrea va exploda, ea va trece neobservată și nu va provoca acest val.
  • Lui Cioloș chiar nu-i pasă de Securitate. Efectiv nu îl interesează.

Într-un interviu pentru pressone.ro, Cioloș ne spune „eu n-am știut cine a înregistrat partidul decât târziu”. Apoi alege o retorică îndoielnică: „dacă în spatele nostru ar fi fost Securitatea sau serviciile de informații, aşa cum se spune, credeți că ne-ar fi lăsat să ne compromitem?”. Doar că nu e vorba „cine s-a compromis”, e vorba „cine a fost deconspirat”. Lucruri diferite.

Fostul premier nu înțelege nici acum dimensiunea acestei fapte și continuă din greșeală în greșeală: „Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate „demonstra” că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate”, a scris Cioloș pe Facebook după apariția articolului din podul.ro. Practic, a jignit tot poporul român, chiar și propriul său electorat. Aici, cetățenii cu demnitate se vor delimita de fostul premier și de PLUS, pentru a arăta că mai există și români care n-au avut, nu au și nici nu vor legături cu fosta sau noua Securitate.

La prima vedere pare o greșeală mesajul lui, dar este o tactică prin care încearcă să diminueze impactul. Cioloș vrea să ne transmită că greșeala lui poate fi a oricui, numai că nu toți candidăm, nu toți conducem un partid, nu toți am fost premieri. Pe lângă jignirea poporului român, transformându-ne pe toți în securiști, Cioloș insultă memoria tuturor celor care au luptat cu Securitatea și au murit încercând să o combată, îi insultă pe cei care au supraviețuit și rămân vigilenți ca nu cumva vreun securist să ajungă în funcții-cheie din stat. Cioloș insultă 30 de ani de luptă în care acest popor a încercat să scape de securiști și, din câte se pare, nu a reușit.

A treia greșeală în mesajul său este aceea de a considera că această dezvăluire ar fi o „aberație”. Legăturile cu Securitatea nu sunt relevante pentru Cioloș. Poate pentru el nu contează cum învingem PSD, însă pentru binele acestui popor este esențial să știm cine vrea să schimbe actuala clasă politică.

La fel ca baronii din PSD, Cioloș a ales tactica atacului în loc să aibă bunul  simț să recunoască greșeala și să promită că va face curat în partid. Se declară „scârbit de scandal și mârlănie”, însă nu ezită să-l atace pe istoricul Marius Oprea și să critice presa care prezintă faptele așa cum sunt ele. La fel se comportă și Liviu Dragnea.

De asemenea, Cioloș și Voiculescu au tras clar o limită: cine nu e cu noi e clar împotriva noastră; cine ne critică e clar pesedist sau corupt; presa care spune adevărul vrea să ne distrugă. Membrii PLUS au inițiat aceeași manipulare pe care o practică PSD de câțiva ani. Strategia aceasta distruge conceptul de „adevăr”. Inventează „adevărul” pentru electoratul lor. Vlad Voiculescu a ales un atac josnic, amintind că Marius Oprea a fost cândva propunerea ALDE pentru Parlament, tocmai pentru a distorsiona realitatea, pentru că în acest context informația este irelevantă. Voiculescu, care nu ezită nicio ocazie să pozeze în băiat bun și blând, vrea să ne spună că Oprea reprezintă ALDE și că ALDE e PSD, și deci, tot ce spune Marius Oprea nu are valoare. O manipulare de provincie, aruncată discret. Imaginați-vă doar cum ar fi tunat Cioloș dacă s-ar fi descoperit că un alt partid nou ar fi fost fondat de familia unui securist.

Electoratul PLUS, deja mic, nu va fi deranjat de această situație. Cioloș se bucură de susținerea elitei și oricât va folosi un limbaj plin de ironii și de concepte prea grele pentru el, nu va scăpa nici de eticheta de reprezentant al elitei. Cu acest scandal, PLUS nu va reuși să-și dezvolte electoratul și va rămâne la această mică elită strânsă în jurul lui, până în 5%, povestind nostalgică despre Securitate. Se anunță o înfrângere dureroasă la europarlamentare și o izolare a lui Cioloș pe scena politică. Nimeni nu-l va mai propune pentru nicio funcție și nimeni nu se va mai asocia cu PLUS. Pe viitor, Dacian Cioloș trebuie să accepte regula că orice greșeală se plătește. Și uneori tăcerea e mai bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *