Ministrul Educației vrea să desființeze Inspectoratele Școlare Județene. Ligia Deca a dat deja un ordin de ministru în acest sens.
Conform Ordinului de ministru nr. 3.069, publicat în Monitorul Oficial, Inspectoratele Școlare Județene vor fi desființate până în vara anului 2025.
În schimb, vor fi înființate Birourile Judeţene ARACIIP (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar), care le preiau atribuțiile inspectoratelor. Înființarea acestora are ca termen 30 mai 2025.
Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud. Întrebată dacă în 2026 va fi aplicabilă reorganizarea ISJ-urilor, Ligia Deca a spus că „vom vedea” și că termenul va fi stabilit într-un nou ordin de ministru cu termene de implementare, după ce precedentul a fost nerespectat chiar de Ministerul Educației.
Noile termene pentru reorganizarea Inspectoratelor și a ARACIIP
15.05.2025
- Hotărâre de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice și regulamentului de funcționare ale ARACIIP și ale birourilor județene/biroului municipiului București ale/al ARACIIP
30.05.2025
- Ordin al ministrului educației privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a DJIP/DMBIP
- Ordin al ministrului educației privind înființarea BJ-ARACIIP
30.06.2025
- Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului privind ocuparea funcției de director al BJ-ARACIIP
- Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de președinte al ARACIIP
- Ordin al ministrului educației privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a centrelor pentru carieră didactică
- Ordin al ministrului educației privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Inspecție Școlară
- Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor din DJIP/DMBIP
Citeșște mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News