Skip to content
Educație

Schimbări majore în noul an școlar. Toate modificările pentru elevi și profesori

Inquam Photos/Octav Ganea

Noul an școlar vine cu schimbări majore! Printre cele mai importante modificări se numără înlocuirea semestrelor cu module, eliminarea tezelor, iar elevii vor avea o singură medie pe an.

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul educației, Sorin Câmpeanu, se vor întâlni în această dimineață cu prefecții și cu șefii inspectoratelor școlare din țară la sediul Guvernului pentru a vedea cât de pregătite sunt școlile pentru schimbările majore din sistem.

Cursurile încep pe 5 septembrie, mai devreme decât de obicei, dar foarte multe instituții de învățământ din țară nu își vor putea primi elevii pentru că nu au fost finalizate lucrările de renovare, scrie antena3.ro.

Vacanța mare de vine, așadar, din ce în ce mai mică. Anul acesta elevii se vor reîntoarce în bănci cu zece zile mai devreme, spre nemulțumirea lor dar și a hotelierilor de pe litoral. De la 1 septembrie va începe programul ”Litoralul pentru toți” însă rezervările sunt tot mai puține. Părinții au fost nevoiți astfel să grăbească vacanțele.

Pe de altă parte există deja părinți care au anunțat dascălii că în primele zile copiii vor absenta de la școală.

Există și elevi care spun că ar trebui să se reîntoarcă în bănci chiar mai devreme de 5 septembrie.

”Dacă ne uităm din anul 2013 până în prezent, numărul de săptămâni de școală din fiecare an școlar a scăzut. Asta înseamnă că programa care a rămas aceeași trebuie să fie parcursă într-un timp mult mai scurt, într-un mod mult mai alert, elevii ajungând astfel să fie dezavantajați și nu au destul timp să asimileze într-un mod optim programa școlară. În acest sens considerăm că este necesară începerea școlii pe 1 septembrie”, este de părere Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Principalele schimbări pentru elevi și profesori

Prima noutate pentru elevii mai mari, anul acesta, va fi vacanța din perioada 22-30 octombrie 2022. Până acum, de vacanța de o săptămână din toamnă beneficiau doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță ”nouă” va fi cea din luna februarie, modulară, care poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.

Structura anului școlar 2022 – 2023

Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;

Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Excepții pentru anumite clase

pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;

pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;

pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;

pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Întregul articol poate fi citit aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *