Skip to content
Politică

Schimbări majore la Sănătate. Cum vor fi acordate concediile și indemnizațiile

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a iniţiat un proiect ce propune o serie de schimbări în ceea ce privește  modificarea metodologiei acordării concediilor medicale şi a indemnizaţiilor

Potrivit proiectului de ordin, la art. 18, alineatul (1), este menţionat faptul că „medicul curant din spital eliberează certificatele de concediu medical numai în ziua externării pacientului”.

Mai mult, la art. 25, alineatul (2) se modifică: „În cazul menţinerii incapacităţii temporare de muncă pentru aceeaşi afecţiune, concediul medical se poate prelungi de către medicul curant din ambulatoriu de specialitate sau spital, în caz de internare, în etape succesive de maximum 30/31 de zile calendaristice, până la 90 de zile calendaristice în decursul unui an, socotit de la prima zi de îmbolnăvire„.

Totodată, în art. 32, este menţionat faptul că persoanele asigurate aflate în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, beneficiază de concediu medical. Certificatele de concediu medical se eliberează de medicul curant, cu avizul direcţiilor de sănătate publică, în baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la data revenirii în ţară.
Mai mult, la art. 38, alineatul (1), sunt specificate următoarele: „Plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate au obligaţia să elibereze asiguratului adeverinţe din care să rezulte numărul de zile de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, în vederea acordării certificatelor de concediu medical, conform modelului prevăzut în Anexa 19 la norme„.

De asemenea, persoanele cu handicap asigurate vor beneficia, la cerere, de concediu pentru sarcină, după luna a 6-a de sarcină, astfel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.

Observaţiile şi propunerile la proiectul de act normativ se pot transmite până în cea de a 10-a zi de la data afişării pe site-ul CNAS a proiectului, potrivit unor surse citate de Romaniatv.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *