Skip to content
Politică

Schimbări masive la vârful companiilor Nuclearelectrica și Conpet

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) şi transportatorul naţional de ţiţei Conpet (simbol bursier COTE), aflate în subordinea Ministerului Energiei, au anunţat schimbări în conducerile proprii.

Astfel, Iulian-Robert Tudorache a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie Nuclearelectrica, perioada mandatului fiind de patru ani până la 28 septembrie 2022, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În plus, a fost stabilită componenţa comitetelor consultative din cadrul Consiliului de Administraţie SNN. Astfel, din Comitetul consultativ de nominalizare şi remunerare fac parte Iulian-Robert Tudorache, Cristian Dima şi Remus Vulpescu. Din Comitetul consultativ de audit fac parte Cristian Dima, Remus Vulpescu şi Mihai Aniţei.

Din Comitetul consultativ pentru securitate nucleară fac parte Elena Popescu, Cristian Gentea şi Cosmin Ghiţa, în timp ce Comitetul consultativ pentru strategie, dezvoltare şi proiecte mari de investiţii este alcătuit din Elena Popescu, Cristian Genţea, Mihai Aniţei, Cosmin Ghiţa şi Iulian-Robert Tudorache, potrivit news.ro.

De asemenea, Consiliul de Administraţie Conpet a aprobat marţi numirea lui Dan – Silviu Baciu în funcţia de director general provizoriu al companiei, pe o perioadă de maximum patru luni, ”respectiv pe perioada cuprinsă între momentul semnării contractului (data de 6 octombrie) şi data finalizării procedurii de recrutare şi selecţie a directorilor societăţii, dar nu mai mult de data de 5 februarie 2019 inclusiv”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *