Skip to content
Europa

Schimbările majore de la nivelul UE. Ce propuneri a făcut Macron şi motivul pentru care 13 state au decis să le respingă

facebook

Reforma Uniunii Europene, care ar putea include modificarea tratatelor, a fost repusă pe tapet de președintele Emmanuel Macron. Este susținută de președinta Comisiei, dar a fost deja respinsă de 13 țări, printre care și România. Propunerile franceze redeschid o temă sensibilă: Europa concentrică.

Demersul vine în contextul în care Parlamentul European a decis să sprijine, cu largă majoritate, propunerile Conferinței pentru viitorul Europei, un amplu proces de consultare a cetățenilor UE. Pe baza solicitărilor cetățenilor, eurodeputații au făcut apel în mod oficial pentru modificarea tratatelor Uniunii Europene, scrie Europa Liberă.

„Va trebui să ne reformăm textele, este evident. Una dintre căile acestei reforme este convocarea unei convenţii de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European şi eu sunt de acord cu ea”, a spus Macron, luni, în faţa legislativului comunitar.

Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, extinderea competenţelor UE în materie de apărare și de sănătate, sau renunțarea la votul în unanimitate presupun o schimbare a tratatelor.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a pronunţat în favoarea unei modificări a tratatelor UE „dacă va fi necesară” şi la renunţarea la votul în unanimitate a celor 27 de state membre în domenii cheie.

Am susţinut mereu că votul în unanimitate în anumite domenii cheie pur şi simplu nu mai are sens”, a declarat Ursula von der Leyen.

Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a mers luni la Budapesta în încercarea de a-l convinge pe premierul Viktor Orbán să accepte propunerea de instituire a unui embargou european pe importurile de petrol din Rusia.

Voi fi mereu de partea celor care vor să reformeze UE pentru ca ea să funcţioneze mai bine”, a adăugat ea.

Plenul Parlamentului a solicitat Comisiei pentru afaceri constituționale să pregătească propuneri de reformare a Tratatelor UE, care se va face prin intermediul unei convenții în conformitate cu articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Tările care se opun: Propunerile cetăţenilor „nu trebuie instrumentalizate”

Treisprezece ţări din UE – Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovenia și Suedia – se opun declanşării unei proceduri pentru schimbarea tratatelor europene.

Propuneri și măsuri

Plenul PE a adoptat 49 de propuneri, ce includ peste 300 de măsuri de implementare, împărțite în nouă teme, pe baza a 178 de recomandări din partea grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni, a contribuțiilor din partea grupurilor de dezbatere și a evenimentelor naționale.

„Nu suntem favorabili unor tentative neanalizate şi premature vizând lansarea” unei astfel de proceduri, scriu aceste ţări într-un document, dar lasă totuși o poartă deschisă: „nu excludem nicio opțiune în acest stadiu”.

O atenționare importantă însă: „propunerile cetățenilor nu trebuie instrumentalizate”.

Din partea României, un comunicat al Ministerului de Externe precizează că prioritățile cetățenilor europeni sunt altele acum: „relansarea economică post-criză, crearea de locuri de muncă, un proces echitabil de tranziție climatică, sisteme performante de sănătate, acțiunea energică a UE în vecinătate, mai ales în contextul evoluțiilor actuale și impactului negativ generate de războiul ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”.

Modificarea Tratatelor UE este „un exercițiu deosebit de complex, laborios și de lungă durată, care presupune un efort concentrat al instituțiilor europene și al statelor membre, ceea ce ar putea afecta capacitatea UE de a da un răspuns rapid și eficient la preocupările prioritare pentru cetățenii europeni”, susține MAE.

Întregul articol poate fi citit aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *