Schimbările majore pe care Ponta le vrea în educație: „Nu cred că ministrul Daniel David va reuși”

Victor Ponta și Daniel David

Peste o treime dintre elevi sunt afectaţi de analfabetismul numeric, iar 16% dintre aceştia întâmpină dificultăţi semnificative. Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale, a explicat schimbările majore pe care le-ar impune în educație.

În opinia sa, universitățile trebuie să fie autonome, iar faptul că inspectoratele școlare sunt politizate este „o foarte mare greșeală”. Victor Ponta a declarat și că nu crede că ministrul Educației, Daniel David, va reuși să reformeze educația, așa cum promite.

„Aș face ceea ce n-am reușit să finalizez ca prim-ministru, dar cred că aș putea acum, ca președinte, cu sprijinul, evident, al Guvernului. Ministerul Educației, Guvernul și banii Guvernului trebuie să meargă către învățământul școlar și liceal. De aia se ocupă Guvernul. Universitățile, ca peste tot, în America, de exemplu, trebuie să fie autonome, au bani și au o competiție între ele foarte clară. Mi se pare inadmisibil că România nu are nicio universitate în top 500 și au ungurii, au sârbii, polonezii și noi nu mai avem. Deși universitățile în România sunt universități mari, cu potențial uman și financiar. Deci eu, ca președinte, aș spune un singur lucru: zona universitară este autonomă și este o elită de care trebuie să ții cont, din care, sigur, îți recrutezi în alți funcționari. În schimb, scopul statului român este exact ce ați spus dumneavoastră, să ai niște copii care sunt alfabetizați funcțional și care învață ceva din ceea ce se va face în lume peste 10 ani, nu ceea ce s-a făcut acum 50 de ani.

Pentru că modul în care evoluează tehnologia va schimba totul. Sistemul nostru de educație a fost tot timpul prins în zona asta politică. Eu am făcut, de exemplu, un lucru bun și puteți să-i întrebați pe cei care au fost ministri în guvernul meu, i-am apărat atunci și am zis <<nu puneți inspectori școlari de la PSD sau de la PNL sau de la alt partid>> Am plecat din funcție și totul s-a politizat, totul s-a împărțit și în educație pe ideea atâția de la partidul ăla, atâția de la partidul ăla, mare, foarte mare greșeală. Puneți doar un singur lucru: finanțarea pe elev, pe performanță, și lăsați universitățile în pace”, a declarat Victor Ponta, în direct la Puterea Știrilor.

„Nu cred că ministrul Daniel David va reuși să reformeze educația”

„Îl ascult pe actualul ministru, care a fost rector la cea mai mare universitate și sunt convins că e un rector bun din moment ce oamenii îl țin acolo. N-are legătură Universitatea Babeș-Bolyai, care este o universitate bogată, puternică de elită, cu ce spuneați dumneavoastră, faptul că în 80% dintre școlile primare din România, de fapt, copiii nu învață să scrie, să citească, să înțeleagă un text. Nu să-l citească, ci să-l înțeleagă. N-are legătură, e altceva. Nu cred că ministrul Daniel David va reuși să reformeze educația. Atât au tot reformat-o până când am ajuns exact la ce ați spus dumneavoastră. Și uite, am ratat o șansă mare chiar cu domnul Iohannis, care teoretic era profesor de liceu. Bine, n-a profesat foarte mult. Și-au ținut posturile blocate. Și el și Antonescu, ce rușine. Ce bătaie de joc să-ți ții posturile blocate, ție nici prin cap netrecându-ți să te duci în sala de clasă și să înveți niște elevi. Și atunci ce le putem cere altor profesori când au văzut aceste exemple?”, a mai susținut Victor Ponta.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: