Schior intrat în stop cardio-respirator la pârtia Sorica. A fost resuscitat și salvat miraculos, la fața locului

Sursă foto: https://www.salvamontprahova.ro/

Un schior în vârstă de 44 de ani, din Roşiorii de Vede, care a intrat în stop cardio-respirator la pârtia Sorica din staţiunea Azuga, a fost resuscitat la faţa locului, fiind preluat apoi de un elicopter SMURD.

Potrivit datelor publicate de Salvamont Prahova, salvatorii aflaţi la Baza Salvamont din Azuga au fost anunţaţi că o persoană şi-a pierdut starea de conştienţă la pârtia Sorica, joi 22 februrie 2024.

Ajunşi imediat la faţa locului cu echipamentul de prim-ajutor medical, unde erau deja prezenţi doi paramedici SMURD şi un medic rezident aflaţi în vacanţă, salvatorii au constatat că victima se afla în stop-cardio respirator şi au început manevrele de resuscitare. Între timp, ţinând cont de gravitatea cazului, Dispeceratul Judeţean Salvamont Prahova a solicitat elicopterul de la POA Braşov. După aplicarea protocolului de resuscitare, inclusiv administrarea a 4 şocuri cu ajutorul defibrilatorului aflat în dotarea echipei Salvamont, pacientul a fost readus la viaţă. Ulterior, în sprijin a sosit şi un echipaj de pe ambulanţa SAJ. Pacientul a fost predat cu semne vitale echipajului aeromedical IGAv – SMURD, care l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov”, arată Salvamont Prahova.

Turiști înghețați și epuizați fizic, salvați de la 2.000 de metri, în zona Șaua Bătrâna din Bucegi

Necunoașterea traseelor montane și îmbrăcămintea neadecvată au fost la un pas să îi omoare. Mai mulți turiști care s-au aventurat în Bucegi, la peste 2.000 de metri altitudine, au cerut sprijinul salvamontiștilor pentru a putea pleca acasă în siguranță.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: