Cancelarul Germaniei a subliniat, în conferința de presă comună cu premierul României, că oferă tot sprijinul necesar ca țara noastră să fie primită în spațiul Schengen, fiind adresate mulțumiri pentru comportamentul Bucureștiului, în urma declanșării războiului din Ucraina.
„Comunitatea germană din România și cea a românilor din Germania sunt punți importante între cele două state”, a afirmat la începutul discursului său Olaf Scholz.
Potrivit cancelarului german, relațiile economice între cele două state sunt „îmbucurătoare”. Mai mult, „schimburile economice au ajuns la cifre record”, a completat liderul de la Berlin.
Scolz a amintit că în discuția cu Marcel Ciolacu au vorbit despre următorul summit NATO de la Vilnius. „Mulțumesc României pentru reacția fermă la invazia rusă în Ucraina. România are o contribuție remarcabilă”, a subliniat cancelarul german, care a vorbit de primirea de refugiați care fugeau din calea războiului, dar și prin ajutoare și alte mijloace economice.
Liderul de la Berlin a considera „susținerea (n.r. – Româniai) pentru consolidarea Flancului Estic e exemplară”, dovedind că unitatea dintre parteri e un aspect decisiv. În plus, Olaf Scholz s-a declarat impresionat de solidaritate Rmâniei cu Republica Moldova.
„Germania susține România ca țara să fie membru cu drepturi depline la Spațiul Schengen”, a subliniat cancelarul Germaniei. „Vom relua această poziție clară și în viitor. Discutăm cu colegii noștri din Europa, nu doar în discuții oficiale, ci și semi-oficiale. Din punct de vedere al viitorului, e corect ca România să adere la Schengen. Noi toți ne dorim ca România să fie membru al Schengen. Ține de principiul echității. România a îndeplinit condițiile tehnice”, a completat Scholz, fiind întrebat de demersul german pentru a oferi mai mult sprijin.
De altfel, Olaf Scholz a punctat faptul că România și Germamia sunt „parteneri fiabili” și s-a declarat optimist că va avea loc o colaborare aprofundată.
Cum arată programul premierului
În cadrul vizitei în Germania, premierul Ciolacu va avea o întrevedere cu Katrin Göring-Eckardt, vicepreședintele Parlamentului Republicii Federale Germania, și cu reprezentanți ai Parlamentului german din principalele grupuri politice.
De asemenea, premierul va participa la întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai industriei de apărare. Nu este ignorată nici comuniatatea de români din Germania, fiind o întâlnire cu aceștia.
Din delegația oficială condusă de premierul Ciolacu fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, deputatul Ovidiu Ganț, membru al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Victor Negrescu, europarlamentar și consilier onorific al prim-ministrului, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News