Cele două săptămâni de școală – Școala Alfel și Săptămâna Verde – din totalul de 36 sunt intens contestate de mulți părinți care acuză că, în forma în care se derulează astăzi, nu și-au atins scopul, scrie Adevărul.
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, două programe care urmăresc dezvoltarea competențelor non-formale și a conștiinței civice și de mediu, sunt cuprinse în structura fiecărui an școlar și au la bază motivații clare. „Școala Altfel” se organizează de peste 15 ani, fiind lansată sub numele „Să știi mai multe, să fii mai bun”, în timp ce „Săptămâna Verde” împlinește patru ani.
De la scopul inițial până la ceea ce au devenit în multe școli e însă cale lungă, iar părinții semnalează derapajele de fiecare dată când au ocazia.În această perioadă, în multe școli s-au organizat activități cuprinse în cele două programe, școlile având posibilitatea de a decide săptămânile pe care le dedică în timpul anului școlar.
De-a lungul timpului, pentru că s-a observat că atmosfera este mai degrabă una de vacanță în timpul „Școlii Altfel” și a „Săptămânii Verzi”, anumite unități de învățământ au luat decizia ca aceste săptămâni să preceadă vacanțele importante.
Este unul dintre motivele pentru care în această săptămână mulți părinți s-au văzut nevoiți să-și schimbe programul obișnuit pentru a le facilita copiilor lor participarea la activități.
Alții au semnalat că nu doar că li s-a dat programul peste cap, dar sunt și buni de plată, pentru că, în ciuda avertismentelor care au venit în anii trecuți, încă sunt organizate activități – excursii tematice, vizite la muzee etc – care necesită fonduri. Și cum școala nu le are, părinții acoperă aceste cheltuieli.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










