Skip to content
Puterea Știrilor Video

Scoaterea AUR în afara legii este o idee personală a domnului Alexandru Muraru, spune PNL: Există instituții în această țară care pot evalua, nu noi

Inquam Photos / George Călin

Scoaterea AUR în afara legii este o idee personală a domnului Alexandru Muraru, spune Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. Invitat în studioul Puterea Știrilor, liberalul susține că nu au existat dezbateri în interiorul partidului sau în interiorul coaliției cu privire la susținerea unui astfel de demers. „Există instituții în această țară care pot evalua, cerceta, nu noi”, spune Stroe.

„Nu a fost nicio discuție în cadrul PNL pe scoaterea AUR în afara legii. Este o idee personală a domnului Alexandru Muraru. De altfel, sunt instrumente instituționale care pot situa activitatea unui partid politic în afara legii(…). În mod evident, AUR are un comportament deviaționist, antidemocratic, anumite procese democratice sunt puse la îndoială de acest partid, dar nu am avut această discuție (n.r – scoaterea AUR în afara legii) nici în interiorul PNL, nici în interiorul coaliției. Nu văd oportun a transforma într-un obiectiv sau program politic desființarea unui partid politic. Există instituții în această țară care pot evalua, cerceta, nu noi.

Da, manifestările AUR pot reprezenta un pericol pentru democrația din România. Opțiunea lor apropo de apartenența la Uniunea Europeană este foarte clară, este un program anti-european și de aceea mă tem că ar putea pune în pericol anumite decizii majore ale acestei țări și acest lucru nu este oportun, din punctul nostru de vedere. Trebuie să fie izolați, din punctul meu de vedere, și combătuți cu instrumentele democratice. Eu aș prefera ca toate partidele democratice din România să împrumute același comportament când vine vorba de AUR, să combată discursul populist, să manifeste o rezistență extrem de puternică la tot ceea ce înseamnă mesaje alarmiste și false pe care ei le promovează. În felul acesta să combatem și să izolăm AUR. Cred că este o atitudine serioasă, rigidă, care să nu permită astfel de derapaje din partea AUR (…) Orice formă de asociere cu acest partid este una nocivă”, a declarat Ionuț Stroe, la Puterea Știrilor.

Amintim că la începutul lunii ianuarie, deputatul PNL Alexandru Muraru spunea că AUR ar trebui scos în afara legii și a anunțat că a extins plângerile penale la adresa copreședinților AUR George Simion și Claudiu Târziu.

„Instituțiile statului trebuie să răspundă dacă această formațiune, AUR, este o amenințare la adresa ordinii constituționale a României și pe cale de consecință e nevoie de activarea din lege a mecanismului pentru scoaterea în afara sa. S-au adunat numeroase elemente care fac posibilă și impun declanșarea acestui mecanism, pentru că statul trebuie să aibă o strategie pentru a se confrunta cu acest demon al trecutului”, a spus Muraru.

Legea de funcţionare a partidelor politice prevede două posibilităţi prin care un partid îşi poate înceta activitatea. Prima cale: prin dizolvare, decizie pe care o poate lua Curtea Constituţională.

Alexandru Muraru a cerut instituţiilor statului să răspundă dacă partidul condus de George Simion şi Claudiu Târziu este o ameninţare la adresa ordinii constituţionale. Muraru susţine că Parchetul General ar putea sesiza CCR. Potrivit legii, CCR poate decide dizolvarea AUR la sesizarea preşedinţilor Parlamentului şi/sau a Guvernului şi dacă se constată că partidul a încălcat două alineate din Constituţie: Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. Sau Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.

A doua cale: prin hotărâre pronunţată de Tribunal. Muraru a făcut deja mai multe plângeri anul trecut, şi când au fost protestele la Parlament şi s-a încercat intrarea în clădire, dar şi cu alte ocazii. Potrivit legii, un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească, daca se constată încălcarea celor două alineate din Constituţie de mai sus.

În plus, pe această cale, mai este încă un articol care nu trebuie încălcat, informează Antena3.ro. Art. 30 care prevede: 7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. 

Totodată, vorbim şi de două articole din Legea de funcţionare şi organizare a partidelor politice: „Este interzisă afilierea partidelor politice la organizaţii din străinătate” şi „Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege”. Alexandru Muraru vrea scoaterea AUR acum în afara legii, pentru că, într-un comunicat asumat de partid se vorbeşte despre Holocaust ca despre o temă minoră.

Cum poate fi desfiinţat AUR de CCR

CCR decide dizolvarea, dacă AUR a încălcat următoarele: 

– Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
– Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
– Contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern. Preşedintele Camerei poate formula contestaţia numai pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi.
– Contestaţia trebuie motivată şi va fi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
– Decizia de admitere a contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti în vederea radierii partidului politic neconstituţional din Registrul partidelor politice.

Cum poate fi desfiinţat AUR de CCR prin instanţă

– Când scopul său, activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice
– Când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice
– Când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia
– Ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti
– Dacă a încălcat articolul: Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

1 comentariu la “Scoaterea AUR în afara legii este o idee personală a domnului Alexandru Muraru, spune PNL: Există instituții în această țară care pot evalua, nu noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *