Skip to content
Internațional Uniunea Europeană

Scoția vrea să convingă cetățenii UE să rămână în țară după Brexit

telegraph.co.uk

Scoţia urmează să adopte măsuri suplimentare, cu scopul de a-i convinge pe cetăţenii Uniunii Euripene (UE) să rămână în ţară după Brexit, urmează să anunţe premierul Nicola Sturgeon într-o vizită la Paris, unde este invitată să se exprime în faţa parlamentarilor.

Propunerile Londrei cu privire la divorţul cu Uniunea Europeană (UE) şi viitoare restricţionări ale liberei circulaţii a cetăţenilor UE vor dăuna mai mult Scoţiei decât Regatului Unit în ansamblul său, urmează ea să spună în Comisia de Politică Externă din cadrul Adunării Naţionale, potrivit unor fragmente dindiscursul pe care urmează să-l susţină, difuzate în avans, informează News.ro.

Fără libertate de circulaţie (…) ne-am putea confrunta cu o penurie de mână de lucru în zonele rurale, universităţi, servicii de îngrijiri şi sănătate”, urmează să sublinieze Nicola Sturgeon, care conduce Guvernul regional scoţian, favorabil independenţei şi ostil Brexitului.

Guvernul britanic clamează sfârşitul liberei circulaţii ca pe o victorie, în timp ce este vorba despre o măsură autodistructivă”, urmează să spună ea.

Dorinţa de limitare a numărului cetţenilor europeni care vin să locuiască în Marea Britanie a fost unul dintre principalele motive ale victoriei taberei ”Leave” în referenduml Brexitului, în 2016, iar problema imigraţiei a rămas, de atunci, una dintre principalele surse de dezbateri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *