Skip to content
Politică

Deputat PSD susține că a fost "urmărit pe străzi și șicanat"

Deputatul PSD Mircia Muntean, își cere scuze hunedorenilor într-o scrisoare deschisă pentru accidentul auto în care a fost implicat, spunând că a fost vânat și șicanat de două autoturisme.

În opinia fostului primar al Devei, vinovații ar fi actualul primar Petru Mărginean (PNL) şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, care este şi preşedintele PNL Hunedoara, care au stat în spatele unei înscenări.

„După 16 ani de muncă grea în primărie, am ajuns să fiu vânat pe străzi, ca un câine, de persoane din anturajul actualului primar al Devei, Petru Mărginean, şi de oamenii liberalului Mircea Moloţ. De multă vreme, baronii locali, patroni de televiziuni, mi-au interzis apariţiile în mass-media şi m-au denigrat în toate felurile posibile. Mai mult, şi-au pus rudele şi angajaţii să mă urmărească pentru a mă prinde în situaţii compromiţătoare. Astfel se explică şi faptul că la o tamponare, fără victime, au fost prezenţi nu mai puţin de cinci operatori. Unii dintre ei au ajuns la locul tamponării chiar înaintea mea! Ceea ce s-a întâmplat în acea seară depăşeşte orice imaginaţie. Pe DN 7 am fost urmărit şi şicanat de două autoturisme, fiind forţat să lovesc mai multe maşini. Când am coborât, am fost pur şi simplu atacat şi filmat de câţiva indivizi agresivi care urlau că am băut cu Ponta. I-am rugat să mă lase în pace. Am încercat să mă feresc de ei, dar am fost făcut să cad peste un gard. Într-un final, am fost ajutat de cei de la Poliţia comunitară, care au intervenit doar după ce am fost filmat şi umilit de aceşti oameni”, precizează Mircia Muntean în scrisoarea deschisă.

Dputatul PSD crede de asemenea că înscenarea a fost pusă la cale și pentru a denigra imaginea candidatului la președinție Victor Ponta.

„Consider că am fost victima unei înscenări, a doua după cea de la Haţeg, şi pus în această situaţie cu rea intenţie, pentru a nu mai putea candida vreodată la Primăria Devei, pentru a merge la puşcărie şi pentru a denigra candidatul pe care îl susţin la Preşedinţia României”, susţine Mircia Muntean.

În finalul scrisorii deschise, Mircia Muntean își asumă provocarea accidentului și își cere iertare pentru faptele sale.

„Eu, Mircia Muntean, fost primar 4×4, îmi cer iertare pentru greşelile mele. În cei 16 ani la primărie nu am fost niciodată în astfel de situaţii umilitoare. Sunt om, am greşit şi voi plăti pentru ce am făcut, dar ce s-a întâmplat în acea seară a fost o execuţie. O execuţie mediatică pusă la punct de oamenii care mi-au luat locul şi conduc Deva şi judeţul Hunedoara!”.

Totuși, fostul primar susţine că pregătește o plâgerea penală împotriva celor care, în opinia sa, ar fi organizat execuția mediatică.

Deputatul PSD Mircia Muntean, care pe 30 octombrie a fost implicat într-un accident rutier la Deva, apoi a încercat să fugă şi să se ascundă în tufişuri, rămânând blocat pe un gard pe care se urcase.

Citește și: Dosar penal pentru deputatul PSD implicat într-un accident rutier

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *