Motorina s-a scumpit și azi în majoritatea rețelelor de distribuție a carburanților din România, după scumpirile de ieri. Creșterea de preț este una masivă, de 20 de bani pe litru la stațiile liderului pieței, Petrom.
Dacă o adunăm cu scumpirea de ieri, aproape se anulează efectul scăderii de acciză. Scăderea a fost deja legiferată şi ar scădea prețurile cu 36 de bani pe litru. Cotațiile la motorină pe piața internațională au crescut abrupt.
Prețul motorinei standard a crescut azi, cu 20 de bani pe litru, în stațiile Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, potrivit datelor observate de noi. Astfel, prețul motorinei standard a ajuns, la benzinăriile Petrom, la 10,29 lei/litrul. O scumpire identică a fost obseravtă și la stațiile OMV – tot cu 10 bani pe litru la motorină (10,38 de lei). MOL are un preț aproape egal (10,39 de lei/litru). Potrivit datelor de acum, Lukoil a crescut prețurile cu doar 11 bani pe litru față de ieri – a ajuns la 10,38 de lei, iar la SOCAR am văuzut de asemenea o creștere majoră față de ziua de ieri (30 de bani), prețul urcând la 10,49 de bani pe litru.
Rompetrol a crescut prețul motorinei standard cu 24 de bani pe litru, prețul ajungând la 10,51 de lei.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









