Skip to content
" "
Economie Societate

Scutirea angajaților din construcții de plata CASS face gaură în bugetul de Sănătate. La cât se ridică paguba

news.ro

Din acest an, numărul românilor care nu mai plătesc CASS, dar care beneficiază de servicii medicale decontate de CNAS, creşte la 10,2 milioane.

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pierde peste 1,64 de miliarde de lei pe an, în urma aplicării OUG nr. 114, care scuteşte salariaţii din construcţii de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), reiese din calculele Economica.net.

" "

Printre facilităţile fiscale aduse salariaţilor şi angajatorilor din construcţii prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 114 se numără şi exceptarea angajaţilor din acest domeniu de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).

Sunt vizaţi direct de această măsură angajaţii din sectorul construcţiilor şi din alte 15 domenii conexe din industria prelucrătoare şi extractivă, dar şi cei din activităţile de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică, potrivit OUG nr. 114 din 2018.

Doar de la salariaţii din sectorul construcţiilor Fondul de Sănătate pierde anual 1,64 de miliarde de lei.

Potrivit calculelor făcute pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică, circa 1,64 de miliarde de lei va pierde anual Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate din cauza scutirii salariaţilor din construcţii de la plata CASS. Banii colectaţi în Fondul de Sănătate, gestionat de CNAS, finanţează, în mare parte, sistemul sanitar din ţara noastră.

Aceasta este o estimare grosieră a sumei de bani care nu va mai ajunge la Fondul de Sănătate, ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 114 din 2018.

Spunem aceasta pentru că nu am inclus în estimarea noastră, din cauza lipsei datelor oficiale comparabile, valoarea contribuţiilor de asigurări de sănătate pe care nu o vor mai plăti din 2019 angajaţii din domeniile conexe construcţiilor şi din activităţile de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică.

Calculele

Salariul mediu brut din construcţii a fost de 3.401 de lei în octombrie 2018, arată datele INS. La acest nivel salarial, CASS medie lunară a salariatului din construcţii se ridică la 340 de lei.

401.786 de oameni au lucrat în construcţii la sfârşitul anului 2017, arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică.

Prin urmare, CASS plătită pentru toţi salariaţii din construcţii în octombrie 2018 depăşeşte 136,6 milioane de lei. Extrapolând datele obţinute la un an calendaristic, estimăm că numai din acest sector se strâng la Fondul de Sănătate 1,64 miliarde de lei.
Aceşti bani nu vor mai ajunge la Fondul de Sănătate din acest an, ca urmare a dispoziţiilor OUG nr. 114 din 2018.

Mai mult, OUG antemenţionată nu precizează dacă statul va vărsa la Fondul de Sănătate, prin subvenţii, integral sau parţial, suma de bani cu care angajaţii din construcţii contribuiau la Sănătate.

Dacă ne uităm însă la structura încasărilor la Fondul de Sănătate, vedem că subvenţiile au o pondere marginală în totalul veniturilor încasate de CNAS, cu toată că numărul categoriilor de asiguraţi care sunt exceptate cu generozitate de statul român de la plata CASS, creşte de la an la an.

CNAS estimează încasări de 25,47 miliarde de lei din CASS plătită de salariaţi în 2018, arată datele instituţiei.

În total, CNAS aşteaptă venituri de peste 35 de miliarde de lei la Fondul de Sănătate în acest an.

Graţie OUG 114, angajaţii din construcţii se alătură celor 9,84 de milioane de români scutiţi deja de la plata contribuţiei la sănătate.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *