Skip to content
Politică

„Se alege praful!” Dezamăgire tehnocrată la Cultură: Alexandrescu o critică pe Şuteu, chiar dacă el a propus-o

Dezamăgire tehnocrată la Ministerul Culturii: fostul ministru Vlad Alexandrescu o critică pe Corina Şuteu, chiar dacă el însuşi a propus-o să preia portofoliul amintit, la sfârşitul lunii aprilie.

Vlad Alexandrescu a reacţionat, miercuri, pe pagina lui de Facebook, ceea ce priveşte rezultatul celui de-al doilea concurs pentru ocuparea postului de manager de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), prin care Virgil Niţulescu este dat câştigător. Concret, Alexandrescu o critică pe Corina Şuteu că nu continuă reforma instituţională din domeniu.

Vlad Alexandrescu îi reproşează actualului ministru al Culturii, Corina Şuteu, că „a făcut exact ce a dorit sistemul”, apreciind că „se alege praful de toată reforma” pe care cel dintâi susţine că a pornit-o.

Redăm mai jos mesajul integral al lui Vlad Alexandrescu:

„La al doilea concurs pentru desemnarea managerului Muzeului Național al Țăranului Român, după ce primul concurs care l-a dat clar câștigător pe Vintilă Mihăilescu în fața lui Virgil Nițulescu a fost casat, o altă comisie de concurs l-a declarat câștigător pe cel de-al doilea. Ministrul Corina Șuteu a făcut exact ce a dorit sistemul. La fel ca la Muzeul Național de Istorie a României, unde după ce fostul manager Ernest Oberländer Târnoveanu a obținut nota 6.80 (notă după care ministrul era obligat potrivit legii să îl demită), Corina Șuteu l-a numit tot pe el interimar pentru 4 luni.

Se alege praful de toată reforma pe care am pornit-o! Acest demers a produs un șoc în rețeaua directorilor din instituțiile aflate în subordinea ministerului Culturii, precum și în grupurile de interese ce gravitează în jurul monumentelor de patrimoniu ale României. Am sperat că această reformă va fi continuată chiar de succesoarea mea la minister. Președintele Klaus Iohannis a spus, cu prilejul depunerii jurământului ei, că domeniul de care se ocupă ministerul Culturii are nevoie de reformă. Din nefericire, la ministerul Culturii cuvântul reformă nu se mai pronunță.

E limpede pentru mine astăzi că, în fața amenințării pe care acei directori pare că o reprezintă, a prevalat o frică atavică. Și un control radical al deciziei de către grupuri de interese. Nu pot spune cu precizie unde este originea eșecului. Probabil în acea frică și în neasumare. Or, aici e ca la o luptă inegală cu o haită de câini sălbatici: dacă te simt că ți-e frică de ei, ești pierdut! Te vor sfâșia.

Ca dovadă, Legea Cinematografiei, un proiect pornit tot sub mandatul meu, asumat și finalizat de Corina Șuteu, s-a împotmolit în Parlament, unde a fost tăiat de pe Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Este trist, cât se poate de trist! Tot ce pot spune aici este că îmi pare rău că, în această privință, se pierd luni prețioase, în care din interiorul unui guvern partizan al reformelor se puteau face transformări spectaculoase ale sistemului.

Această risipă de timp se petrece în dauna oamenilor tineri, în special, care așteaptă în continuare recunoaștere și dreptate și care gem sub povara subfinanțării sau nefinanțării proiectelor culturale. A canalizării discreționare a fondurilor. A politicilor de angajare ce mimează selecția pe merit. Reformele pe care le-am inițiat s-au dus de râpă. Majoritatea au fost deja abandonate, iar în lunile ce vin vor fi abandonate și cele câteva care mai sunt pe agendă, de formă. Asta în ciuda unor oameni dedicați și pricepuți care cred în ele și care și-au pus toată energia în desfășurarea lor. Fără curaj nu se poate face nimic. La capătul mandatului acestui ministru nu va mai rămâne nimic din toate proiectele pe care le-am început!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *