Skip to content
Politică

Se anunță o ședință cu scântei la PSD: ce decizii ar urma să fie luate în CEX-ul de astăzi

Inquam Photos / Octav Ganea

Social-democrații se vor întâlni, miercuri de la ora 16.00, la Parlament, în ședința Comitetului Executiv al PSD, au precizat surse politice pentru PSNEWS.RO.

Printre temele care vor fi dezbătute în ședință se află și raportul devastator făcut de președintele interimar al Consiliului Național al PSD, Ionuț Vulpescu. Pe ordinea de zi este și organizarea Congresului PSD, eveniment care, potrivit surselor citate, ar putea avea loc pe 29 februarie, la Palatul Parlamentului. Tot în vederea Congresului se va discuta despre modificarea statutului PSD. Astfel, ar urma să se stabilească organizarea alegerilor pe echipe, nu individual, fiecare candidat la preşedinţia partidului urmând să fie votat cu tot cu propria echipă de conducere.

O altă temă care ar urma să fie abordată în ședința Comitetului Executiv al PSD este cea a candidaturilor la locale şi parlamentare. Potrivit surselor, în PSD se ia în considerare impunerea anumitor criterii pentru candidaturi, dar și posibilitatea ca primarii să candideze şi la locale, şi la parlamentare, în condițiile în care partidul este conștient că nu va mai obţine rezultatele foarte bune din 2016. Scenariul, însă, a fost respins de unii lideri, care vor ca viitorii candidaţi să poată opta pentru funcţii în administraţia locală sau pentru mandate de parlamentari.

Și tema alianțelor politice ar urma să fie dezbătută în ședința Comitetului Executiv al PSD. Partidul este împărțit în două în privința unei alianțe PSD-PRO România. Marcel Ciolacu, Gabriela Firea și Paul Stănescu susțin necesitatea unei alianțe cu  Victor Ponta, în vreme ce lideri precum Lia Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda şi Mihai Tudose se opun alianţei cu Pro România.

Marea împăcare între Victor Ponta şi PSD

Amintim că președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu și primarul Capitalei, Gabriela Firea au participat duminică la Convenția Națională a Pro România. Mesajele transmise de liderii PSD arată dorința unei colaborări pe viitor cu partidul lui Victor Ponta.

„Știu că și între dumneavoastră sunt mulți care nu vor o alianță cu PSD. Vă respect opinia și nu o pun înaintea unei ambiții, dar n-ați vrea totuși să îi întrebăm și pe români ce vor? (…) Deciziile vă aparțin. Miza este însă mult mai mare. Nu știu ce decizie veți lua, dar eu sunt hotărât să avem alături de colegii mei un proiect ambițios. Să încercăm alianțe politice pentru viitoarele alegeri. Luați decizia după ce vorbiți și cu vecinii dumneavoastră și cu prietenii voștri”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea l-au lăudat pe Victor Ponta pentru perioada în care a fost premier, iar mesajele transmise au fost unele care arată intenția liderilor PSD de a forma o alianță electorală cu Pro România, deși în interiorul PSD sunt lideri care se opun. Printre cei care nu susțin alianța sunt Mihai Tudose, Claudiu Manda (șefii de campanie ai PSD) și Lia Olguța Vasilescu.

„Nu am nicio problemă să spun că Victor Ponta a fost un prim-ministru bun, un prim-ministru bun al PSD. Și Mihai Tudose a fost un prim-ministru bun (n.r. sala huiduie). Vă înțeleg supărarea. Ați muncit ca Mihai Tudose să ajungă europarlamentar. Și eu am muncit ca să ajungă comisar Corina Crețu. E istoricul pe care noi toți trebuie să ni-l asumăm”, le-a spus Ciolacu, invitaților la Convenția Națională a Pro România.

Victor Ponta este însă de părere că o construcție politică de stânga trebuie realizată până în 2024.

În continuare există un val de a sancționa ce s-a întâmplat în ultimii ani. Și acest val ne va lovi și la alegerile locale. Eu vreau să construim pentru viitor. Putem să construim până în 2024 acest viitor”, a spus Ponta.

Marcel Ciolacu le-a transmis celor plecați din PSD în Pro România că au ușile deschise să se întoarcă.

Mă uit prin sală și văd colegi și îmi vin în minte cuvintele mamei mele: Hai, treci odată acasă!”

La Convenția Națională a Pro România a cerut o colaborare cu partidului lui Victor Ponta și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *