Skip to content
Politică

Se anunţă vremuri grele în PSD-ALDE: ce riscă să dinamiteze coaliţia EXCLUSIV SURSE

agerpres.ro

ALDE anunţă că analizează în prezent oportunitatea declanşării unei suspendări a lui Klaus Iohannis. Nu este însă cazul ca Liviu Dragnea să deschidă şampania.

La prima vedere, anunţul făcut de ALDE pare că înclină balanţa în favoarea demersului dorit de Liviu Dragnea. La a doua însă, lucrurile se schimbă radical din moment ce ALDE s-a mulţumit să spună doar că va „evalua atent posibilele riscuri și consecințe” deoarece „declanșarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism și violență de lideri politici lipsiți de scrupule, poate avea urmări imprevizibile”.

„Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei părți bolnave din trupul statului român trebuie făcută numai în condițiile în care suntem convinși că respectiva operație nu va perturba funcționarea statului, precauție cu atât mai mare cu cât, în prima jumătate a anului viitor, România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Doar în urma unei astfel de evaluări și a asumării concluziilor sale putem să exprimăm, în deplină cunoștință de cauză, o opțiune sau alta în privința declanșării procedurii de suspendare”, şi-a anunţat ALDE poziţia la zi pe pagina sa de Facebook.

Insistenţa cu care ALDE scoate în faţă pericolele implicate de o suspendare a lui Klaus Iohannis în această toamnă în mod evident nu este un semn bun pentru Liviu Dragnea. Care presează cât poate dar nu a reuşit să-l convingă pe Călin Popescu Tăriceanu să fie de acord cu suspendare.

Şi nici nu are mari şanse din moment ce, conform informaţiilor aflate pe surse de PSnews, partidul condus deTăriceanu nici vorbă să intenţioneze să se arunce în aventura unei suspendări prezidenţiale, mai ales după episodul din 10 august. Tot ce vrea este să mai tempereze insistenţele lui Liviu Dragnea cu ajutorul promisiunii că va reanaliza oportunitatea suspendării. Chiar dacă manevra ALDE va reuşi, este clar că, indiferent câte beri vor bea împreună Dragnea şi Tăriceanu, între cele două partide care formează coaliţia aflată la putere există mari disensiuni.

  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *