Se filmează documentarul Halep: Simona trece la nivelul următor după suspendarea pentru dopaj FOTO

simona halep1
Sursa foto: Facebook / Simona Halep

Simona Halep (32 de ani) a dispărut din tenis și, având în vedere că judecarea dosarelor necesită mult timp la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) e clar că, în următoarea perioadă, mai precis în prima parte a anului 2024, „Simo“ va avea mult timp liber, departe de sportul pe care l-a iubit.

Chiar dacă s-a tot fotografiat în timpul antrenamentelor, e clar că Halep nu se va pregăti în ritmul pe care îl avea în timpul unui sezon competițional. Până și Maria Șarapova a explicat că, atunci când ești suspendat pentru dopaj, programul trebuie schimbat cu totul. Ceea ce a și făcut Halep, iar acum avem o confirmare în acest sens.

Ajunsă în Dubai, printre destinațiile ei preferate, Simona merge și la o academie de tenis, pentru sesiunile de pregătire, dar se ocupă și de un proiect personal. Potrivit România TV, fostul lider WTA lucrează de ceva timp la un documentar despre viața sa.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: