Skip to content
Politică

Se încinge bătălia politică pentru prezidențialele din SUA. Donald Trump și Hillary Clinton, cursă strânsă

Donald Trump şi Hillary Clinton au fost marii câştigători ai alegerilor primare organizate pe coasta de est a Statelor Unite. De partea republicană, Trump a triumfat în 5 state, în timp ce Hillary a obţinut majoritatea de voturi în doar 4 dintre acestea în tabară democrată, după ce a fost învinsă de Bernie Sanders în Rhode Island.

În cele cinci state de pe coasta de est, Maryland, Pennsylvania, Delaware, Connecticut și Rhode Island, contraofensiva forțelor republicane opuse lui Donald Trump a eșuat în mod dramatic, iar miliardarul s-a detaşat la mare distanţă de principalii contracandidaţi, Ted Cruz şi John Kasich. Deşi bătălia se mută într-o săptămână în state mai puţin favorabile magnatului, Trump nu s-a arătat deloc îngrijorat.

“E foarte uşor să te comporţi „prezidenţiabil”. Mult mai uşor, dar nu vreau să joc un rol. Oricum rezultatele vorbesc de la sine, nimeni nu îmi dadea o şansă la început, iar acum câştig. S-a terminat! Din punctul meu de vedere, cursa e încheiată, iar ceilalţi doi contracandidaţi nu reprezintă o problemă. Aşa că de ce să mă schimb?”, a spus Trump, citat de CNN.

Pentru omul de afaceri nu este important doar să câștige alegerile primare rămase, dar el va trebui să se impună cu un procentaj foarte mare în ultimele 10 scrutinuri pentru a aduna 1.237 de delegați și a obține învestitura în mod incontestabil înaintea convenției din Cleveland, din iulie.

Cu cele patru victorii ale sale obţinute marți, Hillary Clinton dispune de un avantaj aproape de neegalat în fața lui Bernie Sanders, care are nevoie să câștige aproximativ 85% dintre delegații rămași pentru a o depăși. Clinton încheie așa-numita „super marți” cu adeziunea a peste 2.000 de delegați față de 1.300 pentru Bernie Sanders, dintr-o majoritate necesară de 2.383.

“Campania noastră îşi propune să redea oamenilor încrederea în abilitatea noastră de a rezolva problemele împreună, prin prezentarea unor rezultate care să îi ajute pe oameni să îşi urmeze visele”, a spus Clinton.

Hillary Clinton s-a comportat ca o învingătoare la Pennsylvania unde a intrat pe scenă în sunetele „Eye of the Tiger”, melodia din filmul „Rocky” şi a întins o mână alegătorilor lui Bernie Sanders, cărora le-a reamintit că adevăratul inamic este Donald Trump. Trump a atacat-o la rândul său pe democrată în discursul său, conform b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *