Skip to content
Puterea Știrilor Video

Se lansează Programul ”O nouă casă”, pentru IMM-uri. Dumitru Nancu: Vor avea acces la un credit de 40 de milioane de lei, cu o garanție a statului de 50%

psnews.ro
" "

Invitat la ”Puterea Știrilor”, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a vorbit despre așteptările pe care le are per ansamblu de la noile programe destinate IMM-urilor, dar și persoanelor fizice cum ar fi “O Nouă Casă”.

“Eu cred că este important că am creat niște instrumente financiare pentru nevoia IMM-urilor. Și ați văzut am început cu primul – IMM-ul avea nevoie de șomajul tehnic. S-a prelungit, deci nu au plecat oamenii acasă, au avut nevoie de credite, de injecție de capital și am venit cu IMM Invest.

" "
" "

Acum venim iarăși cu o măsură luată în Guvern – celebrul program “Prima Casă”. Funcționează și va funcționa în continuare. A venit Guvernul acum și modifică acest program, i se va spune “O Casă Nouă”, în care lăsăm componenta de persoane fizice cum era până acum pentru că programul a mers și merge până acum. Până acum aveam garanție pentru construcție nouă de 60%. Acum am introdus clădiri noi, construite anul acesta, iar dacă tu îți contractezi la un dezvoltator imobiliar o construcție nouă, îți dă garanția 80% și am crescut și pragul până la 400.000. Am făcut un calcul și din cele 275.000 de garanții, 70% erau cele în care garanția statului s-a dus în construcții înainte de 1990. Deci nu era nici un efect multiplicator.

Care este noutatea? Am introdus persoanele juridice, deci IMM-urile care vor să construiască au acces la un credit de 40.000.000 de lei, cu o garanție a statului de 50%. Dar trebuie să construiască cu următoarele condiții: trebuie să aibă autorizația de construcții, viabilizarea terenului (gaze, apă, canalizare, locuri de parcare). Și atunci tu practic muți povara de pe persoana fizică, pe persoana juridică. Acest lucru va avea un efect multiplicator. Noi trebuie să accelerăm cel mai mult construcțiile acum”, a precizat Dumitru Nancu la Puterea Știrilor.

Întrebat care este stadiul proiectului IMM Invest în prezent, Dumitru Nancu a spus că programul are 4 etape.

”Prima etapă, 72 de ore după ce am analizat cererea de IMM. A doua etapă era analiza băncii și aici fiecare instituție bancară a avut independența și criteriile proprii. După care a treia etapă era garanția acordată de Fondul Național de Garantare și ajutorul de stat. Acum am început să facem plata în a 4-a etapă. Toate cele 4 etape sunt deschise, adică se mai pot înscrie IMM-uri.

La ora actuală situația era astfel – 10.200 IMM-uri care au garantarea aprobată. Aproximativ 14.000 au fost respinse fie la bancă, fie la garantare, din 65.000 înscrise”, a mai spus Dumitru Nancu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *