„Se poate ajunge la raționalizarea carburanților”, avertizează un economist. Cât de gravă e criza pe care o traversăm

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Agențiile de rating arată că economia românească suferă foarte mult și suntem aproape de recesiune, iar consecințele crizei provocate de războiul din Iran sunt abia la început și pot afecta foarte grav o economie deja slăbită.

Agenția de rating S&P Global Ratings a menținut ratingul României la BBB-/A-3 cu o perspectivă negativă, însă a tras numeroase semnale de alarmă. S&P consideră că economia românească va crește cu doar 0,25% din PIB în 2026, iar inflația anuală se va menține la peste 7%. Deficitul bugetar al țării noastre ar urma să scadă anual, ajungând în 2027 la 5,5% din PIB.

Valentin Ionescu: „România este în stagflație”

Valentin Ionescu, analist economic, a comentat pentru PS News situația economică a României, precizând că țara noastră este în stagflație, iar veniturile populației sunt afectate. Stagflația apare atunci când o țară nu are creștere economică, sau una foarte mică, însă menține o inflație foarte mare. Inflația continuă să afecteze prețurile, în timp ce veniturile cetățenilor scad și, în consecință, se diminuează consumul și producția.

„România este în stagflație. Eu zic că e de anul trecut. Are inflație mare și când ai doar așa o marjă de peste zero, nu e cine știe ce creștere, e umflată cu pompa.

În cazul acesta, ai veniturile populației afectate, prin urmare cererea agregată este puternic negativ afectată. Nu ai cum să ai o cerere agregată pe creștere. Lucru care se vede și în prognoză. Asta se vede și în vânzări, pentru că oamenii au început să consume mai puțin sau apare efectul de substituție, deci cumpără mărfuri la o valoare mai scăzută pentru că nu-și permit.

Inflația, în momentul de față, este un mare dușman. Cea mai mare problemă cu care ne confruntă noi acum e legată de prețuri. Nu trebuie să ne focalizăm pe un singur articol. Carburantul are o influență acum, mă refer țiței că se discută destul de mult acum, dar nu afectează doar transporturile, ci o gamă largă de mărfuri și servicii”.

Valentin Ionescu consideră că economia românească este într-o „moarte clinică”, mai ales în urma crizei provocate de războiul din Iran. Bugetul statului era oricum foarte fragil, iar noile crize nu fac decât să-l afecteze și mai mult.

„Când este în stagflație, construcția bugetară este foarte fragilă, iar dacă apar niște elemente pe care Guvernul nu le avea în vedere, anterior construcției bugetare, apar tot felul de factori, cum s-a întâmplat cu acest război din golful Persic, atunci situația se agravează. Practic toată construcția bugetară este dată peste cap. Apar concesii ca urmare a presiunii publice, cum s-a întâmplat zilele acestea în cazul transportatorilor și fermierilor. Concesii care diminuează din pierderi, nu neapărat unul câștigă și alții pierd. Nu mai suntem în situația în care unii pierd și alții câștig. Au fost două săptămâni în care statul a câștigat pe seama tuturor, acum lucrurile nu mai stau așa.

În momentul de față ești așa într-o moarte clinică, nu ești mort definitiv, dar nici nu ești adus la suprafață, deci trăiești pe aparate. Și la un moment dat, ai șansa să fii readus la viață, depinde ce face cel care aplică tratamentul”, a explicat analistul economic.

„Se poate ajunge la raționalizarea carburanților”

Valentin Ionescu a explicat că România poate ajunge în situația de a raționaliza consumul de carburanți, deoarece nu mai este doar o problemă de preț. Criza de kerosen afectează deja transportul aerian, după ce mai multe companii aeriene au anunțat că pot anula anumite zboruri din lipsă de combustibil, iar patru aeroporturi din Italia au raționalizat consumul de kerosen.

„Ne afectează pentru că două săptămâni a fost o problemă de preț și se menține. Acum nu e doar o problemă de preț, este și de preț, și de resursă, adică de penurie, pentru că nu mai știi de unde să iei și există o cerere foarte mare pe anumiți producători. Acum ar fi Arabia Saudită, care a crescut producția. Ar fi Statele Unite – dacă vă uitați la cotații, multe zile cotația la New York a fost peste cea din Europa, ceea ce nu s-a mai întâmplat, asta înseamnă că a crescut cererea importatorilor către Statele Unite. Rusia pare afectată, întrucât Marea Neagră depinde de terminalul de la Novorossiisk și a fost distrus, deci România va fi afectată de ce s-a întâmplat. Firmele din România, mai cu seamă OMV și Petromidia, trebuie să găsească alți furnizori și nu știu unde îi va găsi.

Se poate ajunge la raționalizare. S-a referit, recent, domnul Băsescu la raționalizare. Sincer, nu eram de acord cu el, dar uite că am ajuns în situația asta. Și se va întâmpla. A apărut criză la kerosen, care ar trebui să fie mai ușor de produs decât motorina. O să apară criză și la motorină, și la benzină. Chiar dacă se mărește oferta țărilor europene, această ofertă depinde și de capacități de producție și transport”, a explicat analistul economic.

Criza energetică sperie toate cercurile politice din România, iar președintele Nicușor Dan i-a chemat la consultări pe ministrul energiei, ministrul transporturilor și reprezentanții OMV Petrom și Rompetrol. Tema principală a acestei întâlniri a fost tocmai aprovizionarea cu combustibil, pentru că România importă 80% din petrolul de care are nevoie. Prețurile tot mai mari pun presiune pe cetățeni și firme, dar în același timp și pe Guvern care trebuie să vină cu măsuri financiare pentru a ajuta economia.

Guvernul a decis reducerea accizei la motorină și prețul ar trebui să fie mai mic cu 0,36 de lei/litru. Chiar și cu acest ajutor, prețul va rămâne peste pragul de 10 lei/litru. Dar pe măsură ce războiul din Iran va continua, prețul ar putea să continue să crească și Guvernul să fie nevoit să intervină din nou.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: