Skip to content
Politică

Se pregăteşte ceva? PNL ar putea avea o imensă surpriză la votul din plen privind numirea lui MRU la SIE

Se pregăteşte ceva? Liberalii ar putea avea parte de o imensă surpriză la votul din plen privind numirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.

Codrin Ştefănescu (secretar general adjunct al PSD) a explicat, luni, la Antena 3, că PNL nu ar putea fi în al şaptelea cer după votul de marţi.

„Noi l-am asigurat pe domnul Tăriceanu că, dacă mâine va avea votul, domnul Orban şi Doamna Gorghiu vor avea parte surprize foarte mari din partea liberalilor lor. Pentru că şi la liberali sunt foarte mulţi oameni cu capul pe umeri, care nu uită cum au fost votaţi de români în teritoriul lor, împotriva regimului Băsescu-Ungureanu-Boc. Oamenii de-asta i-au trimis în Parlament şi nu se pot duce în teritoriu, să le spună oamenilor că au votat cu două mâini, că aşa s-a dorit, aşa au vrut ăia de la PDL, să îl pună pe Ungureanu şef la SIE. Unii liberali vor spune că nu pot să facă aşa ceva şi vor vota contra. Deci mâine va fi o surpriză în sensul acesta, şi pentru domnul Orban, şi pentru doamna Gorghiu. La fel am anunţat şi la moţiunea de cenzură, exact aşa s-a întâmplat. Mâine, vor avea parte de o mare ţeapă”, a declarat Ştefănescu.

El a avertizat că actuala coaliţie „începe să scârţâie”, prin poziţia diferită a UNPR în scandalul MRU-SIE, iar situaţia s-ar putea rezolva numai după ce se va întoarce Victor Ponta în ţară.

1 comentariu la “Se pregăteşte ceva? PNL ar putea avea o imensă surpriză la votul din plen privind numirea lui MRU la SIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *