Skip to content
Politică

Se pregătește dispariția PNL de pe scena politică. Trădările din interiorul partidului EXCLUSIV

epochtimes-romania.com

Redacţia Psnews.ro vă prezintă în cele ce urmează jocurile din spatele porţilor închise ale PNL-ului în cursa pentru putere, cine sunt pionii şi cine sunt regizorii în această piesă rămâne de văzut.

Care sunt mizele Congresului din iunie?

Să recapitulăm puţin candidaţii şi aşa ne vom da seama de câteva lucruri importante. Primul care s-a înscris în cursa , a fost Cătălin Predoiu (vechi PDL), urmat de Ludovic Orban (vechi PNL), Alin Tişe (rudă cu Emil Boc , deci rădăcini din vechiul PDL), Cristian Bușoi (aripa liberală) şi cam atât pentru moment, se mai zvoneşte de un Cioloş, dar cam vag, deoarece mulţi dintre liberali sunt supăraţi foc şi pară pentru neimplicarea sa în alegerile parlamentare.

La o primă vedere vedem că există o usoară scindare la nivel de candidaţi, fiecare grupare vine cu propria propunere pe care o susţine cu vehemenţă. Observăm că deşi au trecut mai bine de doi ani de la marea fuziune, lucrurile dintre cele două partide, rămân nerezolvate.
Astfel, alegerile din iunie reprezintă un ultimatum pentru PNL: ori renaşte precum pasărea Phoenix din cenuşă, ori intră în cădere totală şi o să auzim de PNL doar din manualele de istorie.

Cine trage sforile în acest joc?

Regizorii acestui joc sunt chiar titanii ce au condus vechiul PNL şi vechiul PDL, care se luptă acum pentru supremaţie totală.  Vasile Blaga a încercat să îl impună ca lider pe Cătălin Predoiu, însă a constatat rapid că Predoiu nu mai este de mult timp o carte câştigătoare.
La rândul său, Emil Boc, primarul Clujului încearcă să îl introducă în joc pe finul său Alin Tişe. Însă pedelişti nu au doar aceste două variante, ci sapă în continuare în găsirea unui candidat fără un trecut pătat şi de ce nu, un candidat în faţă căruia, vechii liberali să nu aibă ce comenta.

Candidatul surpriză- asul din mânecă al PDL

De câteva zile se vorbeşte tot mai des, de apariţia unui nou candidat, Ilie Bolojan, primarul oraşului Oradea. Conform unor surse politice liberale, Bolojan este susţinut de primarii liberali din zona Ardealului, precum Mircea Hava (Alba-Iulia) şi Gheorghe Falcă (Arad), chiar şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu care a declarat pentru un ziar local că Bolojan este un posibil candidat: “Un om cu forță electorală dovedită, unul care a câştigat alegeri importante, în confruntări uninominale…Un tip bătăios, care să impună respect şi să aibă susţinerea filialelor, un om perceput de membrii și simpatizanții PNL, ca aparținându-i trup și suflet, deopotrivă prin CV-ul său şi prin personalitatea sa, un liberal care să aibă notorietate și care să fie demn de încredere.”

Ilie Bolojan este un vechi membru PNL (1993), a ocupat funcţia de consiler local al oraşului Alşed, în 2004 a devenit membru în Consiliul Judeţean Bihor, iar între 2005 şi 2007 a fost prefect al judeţului Bihor, urmând ca în 2007-2008 să fie numit secretar general al Guvernului.
În 2008 Bolojan a fost desemnat candidat din partea PNL pentru primăra Oradea şi a fost ales primar cu un scor impresionant (50,3%) , iar de atunci până în prezent a păstrat fotoliul de edil.

De ce tocmai Bolojan ar fi un posibil candidat şi de ce PDL-ul l-ar susţine ?

Un argument temeinic ar fi faptul că Bolojan a criticat-o dur pe Alina Gorghiu, în momentul în care aceasta se afla la cârma partidului, susţinând că PNL-ul are nevoie de un preşedinte unic pentru alegerile parlamentare, deoarece formula de conducere prin co-preşedinţi nu pare una profitabilă.

Ceea ce este interesant, este faptul că în timp ce critica conducerea PNL, chiar el era membru,ba chiar ocupa funcția de secretar general al PNL, astfel și el se face vinovat de obținerea unui scor zdrobitor.

Întâlnire la o cafenea din Bucureşti între Bolojan şi Cioloş- de unde şi până unde?

Săptămâna trecută a fost dată publicității o fotografie în care apare Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea alături fostul premier, Dacian Cioloș. Asta în contextul în care, Cioloş afirma, într-o postare pe Facebook că ia în serios varianta de a reveni pe scena politică şi are în calcul trei variante, fie îşi face propria formaţiune, fie aderă la USR, fie se înscrie în PNL.

Conform publicaţiei, evz.ro care a şi surprins imaginea cu ei doi, Cioloş s-a întâlnit în urmă cu două săptămâni cu liderii PNL care i-au propus să vină în PNL, dar să preia orice altă funcţie de conducere, în afara celei de preşedinte.
Ceaţa se lasă şi mai mult în această situaţie, deoarece în urmă cu câteva zile , Bolojan a fost întrebat dacă intenţionează să ocupe o funcţie politică sau administrativă la nivel central,însă  a oferit un răspuns evaziv.

Legat de episodul cu Cioloş, Bolojan s-a apărat declarând pentru un ziar local că: „Eu n-o să refuz niciodată să vorbesc cu o persoană cu care am colaborat în politică sau în administraţie, indiferent de poziţia sau de apartenenţa sa politică”.
Întrebat, concret, dacă a discutat cu fostul premier despre o eventuală aderare la PNL, Bolojan a adăugat: “Nu am făcut jocuri pentru a-l impune pe domnul Cioloş în PNL, nici nu am discutat despre plecarea mea în oricare alt partid. Ştiţi bine că sunt membru PNL şi rămân membru PNL, asta e cert, chiar dacă în politică se spune că nu e bine niciodată să spui niciodată.”

Surse Psnews afirmă că în interiorul PNL se duce un amplu proces de negocieri pentru preluarea puterii. Vechii penelişti au reacţionat virulent la posibilitatea includerii lui Cioloş pe lista posibililor candidaţi, i-a determinat pe cei din vechiul PDL să recurgă la alte variante.
Candidatura lui Ilie Bolojan implică două conotații cu efecte dramatice pentru PNL pe teremen mediu și scurt:

1. În cazul în care candidatura lui Bolojan se va dovedi a fi una de succes, planul acestei grupări, este aducerea lui Dacian Cioloș în fruntea formațiunii liberale. Așadar,  la scurt timp după Congres, va avea loc evenimentul de fuziune între formațiunea lui Cioloș, USR și PNL. Concluzia acestei struțo-cămile de dreapta va fi schimbarea numelui și orientării PNL, astfel încât partidul brătienilor își va încheia istoria .

2. În contextul în care, Ilie Bolojan va pierde așa cum arată actualele calcule, acesta împreună cu o serie de lideri din zona pedelistă vor încerca ruperea partidului și migrarea grupării dizidente către Cioloș.

Dar așa cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, negocierile secrete ale lui Bolojan cu Cioloș și amanetarea viitorului partidului în acest fel, nu este văzută cu ochi buni de către larga majoritate a liberalilor. Mai mult planurile acestora au răsuflat atât în presă, cât și în interiorul partidului, fapt care îi îndârjește pe vechii liberali în principal, și îi mobilizează să câștige filală cu filială, astfel încât să nu permită, jocuri de culise la Congresul din 17 iunie.

1 comentariu la “Se pregătește dispariția PNL de pe scena politică. Trădările din interiorul partidului EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *