Premierul ungar Viktor Orban și președintele sârb Aleksandar Vucic au intrat deja într-o fază serioasă de realizare a alianței militare dintre Ungaria și Serbia, anunță portalul B92 din Serbia.
Portalul B92 reamintește, în context, că ministerele Apărării din Albania, Kosovo și Croația au semnat marți, la Tirana, un memorandum trilateral în domeniul apărării, care, după cum au declarat, este un mesaj pentru toți cei care îndrăznesc să amenințe securitatea, pacea și stabilitatea în Balcanii de Vest, adică un mesaj pentru toți că aceste trei țări care împărtășesc valori și interese comune sunt unite pentru a face față oricărui pericol care vizează destabilizarea regiunii.
Președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, a declarat că semnarea memorandumului între Albania, „așa-numitul Kosovo” și Croația privind cooperarea în domeniul apărării reprezintă o încălcare a acordului subregional și a adăugat că este aproape convins că NATO nici măcar nu a fost informată cu privire la aceasta.
Vucic, răspunzând la întrebarea unui jurnalist după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, dacă a discutat acest lucru cu el și dacă Serbia va primi explicația pe care o caută, a spus că a fost unul dintre subiectele conversației pe care a inițiat-o cu secretarul general NATO.
„Vorbim despre încălcarea așa-numitului acord subregional privind controlul armamentelor din 1996, dar am văzut din reacțiile Croației și ale altor părți din regiune că nu sunt foarte interesate de acest lucru. Sunt aproape convins că NATO nici măcar nu a fost informată și că aliaților nici măcar nu li s-a spus ce acorduri au fost încălcate”, a declarat Vucic. Vucic a spus că prin semnarea memorandumului, cele trei părți au declanșat „o cursă a înarmării în regiune”.
Croația, Albania și Kosovo au semnat un memorandum privind cooperarea militară, care a provocat o reacție dură din partea Serbiei, scrie vreme.com. Scopul memorandumului, după cum au declarat semnatarii, este de a consolida cooperarea în ceea ce privește dezvoltarea capacităților de apărare și a industriei de apărare, de a crește interoperabilitatea prin educație, formare și exerciții, de a combate amenințările hibride și de a consolida reziliența strategică, oferind în același timp sprijin deplin pentru integrarea euro-atlantică și regională a apărării.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News