Ministerul Mediului, în colaborare cu Ministerul Economiei, lucrează la o inițiativă legislativă care va defini clar și va separa categoric produsele second-hand de deșeuri, pentru a stopa intrarea în România a unor „zeci, dacă nu sute de mii de tone” deșeuri mascată sub forma produselor second-hand, a declarat sâmbătă, la Petroșani, ministra Mediului, Diana Buzoianu.
„Sunt zeci, dacă nu sute de mii de tone, în fiecare an, care intră în România marcate ca fiind produse second-hand, care, de fapt, în realitate, sunt deșeuri. Și trebuie să rezolvăm această problemă. Deșeurile care sunt deșeuri pentru alte state europene sunt deșeuri și în România. Nu putem să avem acest standard dublu în care alte state vin și aduc deșeuri în România, dar le marchează ca produse second-hand. Apoi deșeurile respective ajung pe câmpurile noastre sau la gropile de gunoi, în cele mai bune cazuri. Sau, din păcate, unele dintre ele, o parte semnificativă, arse în case. Ceea ce înseamnă o poluare pentru noi toți, înseamnă o scurtare a vieții pentru noi toți”, a explicat Buzoianu.
Ministra a anunțat că actul normativ ar putea fi adoptat până la sfârșitul acestui an, iar scopul este ca România să nu mai permită intrarea de deșeuri etichetate în mod fals ca produse second-hand.
„Avem legislație, avem soluții care ar putea să fie puse în practică și tocmai de aceea lucrăm zilele acestea. Eu sper că până la finalul anului, în cel mai rău caz posibil, dacă nu chiar mai rapid, să trecem în Guvern, în Parlament, indiferent care va fi instrumentul legal-juridic asumat de Guvern, un proiect, o inițiativă a Ministerului Mediului împreună cu Ministerul Economiei de a avea o trasabilitate foarte clară, o definiție foarte clară și regulamente și măsuri foarte clare de reglementare pe zona de produse second-hand și deșeuri. Ce ne interesează pe noi este ca produsele care astăzi intră în România cu eticheta produse second-hand să fie în mod real produse second-hand. Nu vrem să ajungă în România produse care sunt de fapt deșeuri și care intră în România pe o grămadă de alte portițe legislative și apoi ne otrăvesc pe noi toți. Ăsta este mecanismul pe care l-am gândit”, a declarat ministra Mediului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News