Skip to content
Politică

Se reînvie proiectul regionalizării. Un partid politic repune pe tapet acest subiect

Unul dintre proiectele propuse de USL în momentul în care a ajuns la putere a fost acela al regionalizării. Însă, la mai bine de 3 ani de la învestirea primului Guvern Ponta, acest proiect a devenit istorie.

Totuși, el pare să revină. Liviu Dragnea, cel care s-a ocupat de acest proiect, a fost primul care a revenit asupra ideii. Acum, un alt lider politic vorbește despre regionalizare.

Președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că regionalizarea României trebuie să fie un proiect asumat politic de toate partidele, în care criteriul etnic nu are ce căuta, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care aplicarea proiectului a eșuat, în urmă cu doi ani, informează Agerpres.

‘În momentul în care avem opt sau zece regiuni, pentru România modernă va fi un câștig uriaș. Și nu în ultimul rând, criteriu etnic nu are ce să caute, în opinia mea, în procesul decizional. Criteriul etnic invocat de un partid politic (UDMR, n.r.) la un moment dat, a fost unul dintre argumentele pe baza căruia a eșuat proiectul de regionalizare, așa cum a fost propus în urmă cu doi ani’, a afirmat Cristian Diaconescu, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, ceea ce și-ar dori PMP prin regionalizare ar fi patru aspecte fundamentale, dintre care, cel dintâi, acela ca România să fie împărțită în 8 până la 10 regiuni de dezvoltare, iar acestea să aibă la bază numai criterii economice, prin care înțelege atât aspecte de dezvoltare — adică regiunea să fie evaluată din punctul de vedere al potențialului, mai ales al mediului privat, cât și al necesităților de dezvoltare.

‘În al doilea rând, regiunea să aibă capacitatea autonomă de cooperare cu alte regiuni din Europa, așa cum se întâmplă în Polonia, în Italia, în Spania. Aceste țări au misiuni permanente la Bruxelles, care reprezintă interesele strict ale regiunii. În al treilea rând, gestiunea financiară a activității în aceste regiuni să aibă în vedere descentralizarea fiscală, pentru că aceasta este o problemă pe care nu o recunoaștem la nivel public național, generând nervozități în zone dezvoltate economic, cum este Timișul, și mari clivaje față de zone care trăiesc mai mult pe asistența de la stat, aceasta fiind, de cele mai multe ori, orientată politic’, a detaliat Cristian Diaconescu.

În al patrulea rând, popularii menționează eliminarea sistemului birocratic prin regionalizare. ‘Trăim cu două-trei structuri administrative în fiecare județ în zona agriculturii, de exemplu, cu reprezentante ale instituțiilor centrale, ale Ministerului de Interne, de exemplu, sau al Mediului, cu activități redundante sau care se suprapun. În condițiile în care vom avea 8-10 regiuni, evident că simplificarea sistemului decizional la nivelul comunităților, va fi un mare câștig pentru România modernă’, a punctat Diaconescu.

Diaconescu a mai subliniat că dacă ne dorim ca într-adevăr să avem o regionalizare a României, care să fie benefică țării, este nevoie de un real consens politic.

 Sursa foto: stirileprotv.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *