Skip to content
Politică

Se retrage Ludovic Orban în favoarea lui Nicuşor Dan? Ce avantaje ar putea obţine liberalul în partid EXCLUSIV

Se retrage Ludovic Orban în favoarea lui Nicuşor Dan, în calitate de candidat al PNL pentru Primăria Capitalei? Ce avantaje ar putea obţine liberalul în partid.

Cel mai recent sondaj CURS (lansat pe 31 martie) cotează PNL la 26,1%. În continuare, se situează Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB, partidul lui Nicuşor Dan), cu 11%, urmată îndeaproape de ALDE, cu 10,1%.

Totuşi, locul întâi este rezervat PSD-ului, care se bucură de o intenţie de vot de 35,1%. Mai mult decât atât: potrivit informaţiilor obţinute de PSnews.ro, Nicuşor Dan beneficiază de peste 20% intenţie de vot în sondajele interne ale PNL. Astfel, fostul ONG-ist este singurul care ar mobiliza votul împotriva PSD. Aşadar, o mişcare prin care Ludovic Orban s-ar retrage şi ar susţine candidatura lui Nicuşor Dan ar aduce victoria dreptei în Bucureşti.

Ce ar câştiga Ludovic Orban din această retragere

Întrebarea firească în tot acest context este: de ce ar putea Ludovic Orban să accepte retragerea?

Dacă, din punct de vedere politic, răspunsul este dat de creşterea forţei politice a PNL-ului în faţa PSD-ului, din punct de vedere personal, Ludovic Orban ar vedea în această retragere singura variantă de a se salva politic. El ştie că un eşec personal ar duce la dispariţia sa ca lider în interiorul PNL. Mai precis: Orban şi Cătălin Predoiu (actualul preşedinte al PNL Bucureşti) vor risca să fie printre primii maziliţi în caz de înfrângere în alegeri. De altfel, PSnews.ro a scris despre cum preşedinţia organizaţiei Bucureşti este un cadou otrăvit de la Vasile Blaga pentru Predoiu.

CITIŢI ŞI: Bătrânul comandant îşi elimină adversarul. Cum îl scoate Blaga pe Predoiu din politică / EXCLUSIV

Aşadar, o retragere în favoarea lui Nicuşor Dan i-ar asigura lui Ludovic Orban o ieşire onorabilă dintr-o cursă ce are toate indiciile că va fi pierdută de către liberali. În acelaşi timp, cariera politică a fostului ministru ar putea să continue fără prea multe bătăi de cap în anii care vin.

În egală măsură, strategia unei retrageri din cursa pentru Primărie poate fi legată de provocarea unui congres în această vară. Un Ludovic Orban retras în favoarea unui Nicuşor Dan care, ulterior, ar câştiga din partea dreptei ar avea şanse să intre cu succes în cursa internă pentru şefia partidului. Pe de altă parte, un candidat pierzător în persoana lui Orban nu ar avea nicio şansă în faţa activului de partid al PNL.

Pe scurt, strategia de abordare a alegerilor locale din partea candidaţilor PNL este strâns legată de dinamica politică internă din partid şi, mai ales, de mişcările politice care vor avea loc în această vară în interiorul formaţiunii politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *